Carmen Sylva pune pentru prima dată piciorul în București: O adunătură pestriță de case ca de păpuși

În anul 1869, principesa Elisabeta de Wied viitoarea regină a României, păşea pentru întâia oară pe pământ bucureştean.

Însemnările suveranei despre acest moment, fiind publicate în străinătate, au stârnit atunci destule proteste.

Nemulţumirile veneau din partea unor critici prea pedanţi, care n-au înţeles pornirea tinerei prințese-poete de a-și nota cele ce au impresionat-o prin pitorescul lor.

Carmen Sylva a zărit pentru prima dată panorama Bucureştilor de pe Dealul Filaretului. Ea sosise în ţară cu vaporul pe Dunăre; apoi cu trenul de la Giurgiu la gara Filaret din Bucureşti.

Majorarea pensiilor de la 1 ianuarie. Mesaj important pentru români

Nebunia cu „plăcuțele B” la mașini. Ce sunt acestea și ce indică, de fapt

Altă gară nu exista în Capitală şi nici nu era nevoie, deoarece nici altă cale ferată nu era în România, decât linia Bucureşti-Giurgiu, inaugurată la 19 octombrie 1869, cu puţin înainte de sosirea principesei.

Iată însemnările principesei care-i enervaseră pe criticii prea pedanți:

Când ieșii din gara spre a mă urcă în trăsura, mi-a scăpat un strigat de admirare. Pe deasupra fâlfăirii decorurilor și a strălucirii uniformelor, pe deasupra cailor și a drapelelor, dincolo de marea de oameni zărisem orașul, culcat între coline, desfășurându-se în văile verzi.

O împestrițare de bisericuțe și case albe, galbene și albastre scăldate de razele soarelui.

Pe drumul de la gară la Mitropolie și de acolo la palat, am văzut case atât de mici, încât ajungeai cu fruntea la acoperiș, femei cu haine pestrițe, cu fuste verzi sau roșii, cămăși strălucind de albeață, cu garoafe după urechi, cu tulpane albe, tivite cu horbote...

O mulțime imensă fremăta de entuziasm pe ulițe. Curtea Mitropoliei era acoperită în stofă roșie, care aruncă o lumina fantastică asupra întregii priveliști. În ziua aceea se oficiara patruzeci de nunți. Toate miresele purtau beteală în loc de voal.

Care-mi fu mirarea când primii damele a două zi... Nu mai erau tărăncile în cămăși albe și nici lelițele în fuste pestrițe, ci niște ființe drăgălașe și grațioase, care-mi aduceau aminte, în același timp, de societatea din Petersburg și de cea din Neapole.