Capitala Republicii Moldova sărbătorește Hramul orașului și Ziua Chișinăului
- Sanda Frunze
- 14 octombrie 2025, 14:14
Sursa foto: Primăria ChișinăuRepublica Moldova. Capitala Republicii Moldova, Chișinău, își serbează hramul pe 14 octombrie, dată la care creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Evenimentul, devenit una dintre cele mai importante zile pentru Chișinău, datează din 2000, când Primăria municipiului, împreună cu reprezentanții Mitropoliei Moldovei și ai Mitropoliei Basarabiei, au ales această dată pentru a cinsti orașul.
Decizia a fost inspirată de unul dintre cele trei hramuri ale Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, simbol spiritual al capitalei. Până atunci, din anul 1995, Ziua orașului era sărbătorită în a doua duminică a lunii octombrie.

Arcul de Triumf din Chișinău. sursa: dreamstime
Până atunci, din anul 1995, Ziua Chișinăului era sărbătorită în a doua duminică a lunii octombrie. Alegerea zilei de 14 octombrie are însă o semnificație mai profundă, atât religioasă, cât și istorică. Prima atestare documentară a localității Chișinău datează din octombrie 1436 – o legătură simbolică între trecutul orașului și ocrotirea Maicii Domnului.
O sărbătoare cu rădăcini în credință și tradiție
În credința ortodoxă, Acoperământul Maicii Domnului reprezintă o sărbătoare a protecției și binecuvântării divine. Tradiția se leagă de viziunea Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos și a ucenicului său Epifanie, care, în timpul unei privegheri la biserica Vlaherne din Constantinopol, au văzut-o pe Maica Domnului acoperind poporul cu omoforul său și rugându-se pentru întreaga lume.
De atunci, praznicul simbolizează ocrotirea Maicii Domnului asupra credincioșilor și a celor care îi poartă numele cu dragoste și smerenie. În această zi, creștinii se roagă pentru sănătate, liniște sufletească și protecție divină, iar slujbele oficiate în biserici sunt însoțite de rugăciuni speciale de mulțumire și binecuvântare.
Ceremonii solemne și momente de recunoștință
De hramul Chișinăului, primarul general al capitalei, împreună cu membrii echipei Primăriei municipiului, au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Ceremonia s-a desfășurat într-o atmosferă solemnă, încărcată de simbolism.

Sursa foto: Telegram/Primăria Chișinău
La baza monumentului au fost așezate aranjamente florale albe – un gest de respect și recunoștință față de marele voievod, simbol al demnității și al statalității moldovenești. Lumina blândă a dimineții a învăluit evenimentul într-un cadru de liniște și reflecție.
„Vreau să felicit toți locuitorii municipiului Chișinău și ai localităților care fac parte din componența acestuia, cu ocazia acestei frumoase sărbători – Acoperământul Maicii Domnului. Sunt planificate multe activități: liturghia la Catedrala Nașterea Domnului, târguri de produse autohtone, meșteșuguri, bucătărie tradițională, dar și un concert în Piața Marii Adunări Naționale, cu evoluția mai multor artiști îndrăgiți. Ziua se va încheia cu un spectacol de lumini, alături de Epic Simfonic și Dumitru Cârciumaru”, a declarat edilul capitalei.

Sursa foto? Telegram/Primăria Chișinău
Chișinăul, într-o zi de sărbătoare și bucurie colectivă
De hram, orașul se transformă într-o veritabilă scenă a tradiției și bucuriei. Străzile sunt animate de târguri de produse locale, expoziții de meșteșuguri, spectacole folclorice și evenimente culturale care adună mii de chișinăuieni și turiști din întreaga țară.
Programul activităților consacrate hramului orașului include o liturghie solemnă la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, urmată de târguri ale meșterilor populari, standuri cu bucate tradiționale și evenimente dedicate familiei.
Seara se încheie în Piața Marii Adunări Naționale, unde urcă pe scenă Orchestra Fraților Advahov, Lupii lui Calancea, Epic Symphonic, sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru, precum și alți artiști îndrăgiți. Concertul este urmat de un spectacol de lumini, care marchează simbolic încheierea zilei de hram.

Sursa foto: Telegram/Primăria Chișinău
File din istoria Chișinăului și a primarilor săi
Pe lângă celebrarea spirituală, Hramul orașului oferă prilejul de a privi înapoi la trecutul capitalei și la oamenii care i-au modelat destinul. Printre cei mai longevivi primari ai Chișinăului s-au numărat Carol Schmidt – 26 de ani neîntrerupt (1877–1903), Dimitrie Lovcinski – 14 ani în trei mandate (1825–1830, 1834–1836 și 1843–1845), Dimitrie Mincu – 13 ani (1849–1854, 1858–1860, 1861–1866), Serafim Urechean – 11 ani (1994–2005) și Dorin Chirtoacă – 10 ani (2007–2017).