Caniculă în zeci de județe. Avertizări de Cod portocaliu și Cod galben

Caniculă în zeci de județe. Avertizări de Cod portocaliu și Cod galbenCaniculă. Sursa foto: Dreamstime.com

Canicula pune stăpânire pe zona de sud a României. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de Cod Portocaliu și Cod Galben care vizează mai multe județe.

Caniculă în București și alte șapte județe. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat valabil pentru ziua de miercuri, 23 august. Sunt vizate județele: Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București.

Meteorologii au transmis că în aceste zone se vor înregistra temperaturi maxime de 37...39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.

Caniculă în cea mai mare parte a țării

ANM a emis și un Cod Galben de caniculă tot pentru ziua de miercuri, 23 august. Valul de căldură va persista în Banat, Crișana, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și jumătatea sudică a Moldovei. Sunt vizate 20 de județe de avertizarea meteorologică.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade. Minimele zilei se vor încadra între 17 și 23 de grade.

Vijelii și ploi în nordul României

A fost emis și un Cod Galben de instabilitate atmosferică, valanil în intervalul 23 august, ora 10:00 – 24 august, ora 03:00. Meteorologii au transmis că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55...70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină.

Avertizarea meteorologică este valabilă pentru zona Maramureșului, Moldova, cea mai mare parte a Crișanei și Transilvaniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei. Cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp în intervale scurte de timp sau prin acumulare.

Căldură, vijelii, vremea, anm, caniculă

Vremea extremelor în România / Sursă foto: Arhivă Evz

O altă avertizare de Cod Galben deval de căldură și disconfort termic ridicat este valabilă pentru ziua de azi, 24 august. În vestul, sud-vestul și sudul teritoriului valul de căldură se va menține. Disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime din aceste zone se vor situa în general între 33 și 36 de grade. Minimele zilei se vor încadra între 17 și 22 de grade. Meteorologii au transmis că valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârșitul săptămânii.