Canicula extremă lovește Europa. Record istoric în Franța și alerte maxime în mai multe țări
- Bianca Ion
- 23 iunie 2026, 21:41
Caniculă. Sursă foto: Magnific.com
- Canicula extremă lovește Europa. Record absolut de căldură în Franța
- Peste 90% din populația Franței, afectată de caniculă
- Risc ridicat de incendii și probleme în infrastructură
- Pierderi în agricultură și zeci de victime
- Canicula a ajuns și în Spania și Italia
- Temperaturi record așteptate și în Marea Britanie
Canicula extremă lovește Europa. Franța a înregistrat marți cea mai caldă zi de la începutul măsurătorilor moderne, în timp ce Spania, Italia și Marea Britanie se confruntă cu temperaturi extreme și măsuri fără precedent. Mii de școli sunt închise, obiective turistice își reduc programul, iar autoritățile avertizează asupra riscurilor pentru populație și infrastructură, pe fondul unui val de căldură alimentat de fenomenul meteorologic cunoscut drept „blocaj omega”, potrivit AFP.
Canicula extremă lovește Europa. Record absolut de căldură în Franța
Météo-France a anunțat că ziua de marți a devenit cea mai caldă înregistrată vreodată în Franța de la începutul măsurătorilor realizate în actualul format, în 1947. Indicatorul termic național, calculat pe baza temperaturilor diurne și nocturne măsurate în 30 de stații meteorologice de referință, a atins 29,8 grade Celsius. Valoarea depășește precedentele recorduri stabilite la 25 iulie 2019 și 5 august 2003, când indicatorul ajunsese la 29,4 grade Celsius.
Valul de căldură a afectat inclusiv principalele obiective turistice ale țării. Turnul Eiffel și-a închis porțile marți după-amiază de la ora locală 16:00, mult înainte de programul obișnuit care se încheie la 00:45. De asemenea, Muzeul Luvru va funcționa cu program redus de miercuri până sâmbătă, urmând să își închidă porțile cu două ore mai devreme.
Autoritățile de la Mont-Saint-Michel, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Franța în afara regiunii pariziene, au recomandat turiștilor să își amâne vizitele din cauza temperaturilor extreme.
În departamentul Seine-et-Marne, aflat sub cod roșu de caniculă, căldura afectează și activitatea Disneyland Paris. Mai multe atracții în aer liber au fost suspendate, în special cele care presupun expunere îndelungată la soare sau perioade lungi de așteptare.
Peste 90% din populația Franței, afectată de caniculă
Franța se confruntă cu una dintre cele mai extinse alerte de caniculă din istoria sa recentă. În total, 54 de departamente sunt plasate sub cod roșu, iar alte 35 sub cod portocaliu. Potrivit unui bilanț realizat de AFP pe baza datelor demografice și a informațiilor furnizate de Météo-France, aproximativ 43,9 milioane de persoane locuiesc în cele 58 de departamente aflate miercuri sub alertă roșie.
La nivel național, avertizările de nivel portocaliu și roșu vizează aproximativ 63,46 milioane de persoane din 89 de departamente, ceea ce reprezintă peste 90% din populația țării.
Datele oficiale arată că 4,8 milioane dintre persoanele aflate în zonele cu cod roșu au vârsta de cel puțin 75 de ani.

Canicula Franta. Sursa foto: AI
Risc ridicat de incendii și probleme în infrastructură
Autoritățile franceze avertizează că temperaturile ridicate sporesc pericolul producerii incendiilor de vegetație.
„Va trebui să fim atenţi la următoarele mişcări ale vântului, la mistral şi la briza puternică”, a explicat controlorul general Jean-Luc Beccari, şeful pompierilor din departamentul Bouches-du-Rhône. „Să multiplicăm sfaturile de vigilenţă”, pledează el în continuare, menţionând „problema imprudenţei, a mucurilor de ţigară, a grătarelor stinse necorespunzător, a lucrărilor efectuate într-o locuinţă situată la marginea unui masiv montan”.
Premierul francez Sébastien Lecornu le-a cerut miniștrilor să își limiteze deplasările în această săptămână pentru ca instituțiile statului să își concentreze resursele asupra gestionării efectelor caniculei.
Valul de căldură afectează și sectorul energetic. Centrala nucleară de la Golfech, din sud-vestul Franței, a fost oprită luni seara după ce operatorul EDF a estimat că temperatura apei râului Garonne, folosită pentru răcirea reactoarelor, va ajunge la 28 de grade Celsius.
Pierderi în agricultură și zeci de victime
Consecințele temperaturilor extreme sunt resimțite și în agricultură.
„Jumătate dintre pui au murit, sufocaţi de căldură: atât cei care se aflau în clădiri, cât şi cei care erau sub copaci. În 42 de ani de carieră, nu am mai văzut aşa ceva”, a declarat pentru AFP Stéphane Delapré, în vârstă de 60 de ani, crescător de păsări din Beauvoir-sur-Mer. „Am instalat câteva ventilatoare pentru a circula aerul, dar nu am mai avut niciodată o temperatură atât de ridicată. A urcat la 40-41 °C, nu am putut face nimic”, s-a plâns el.
Premierul Sébastien Lecornu a anunțat marți că valul de căldură a provocat 40 de decese prin înec începând cu 18 iunie, majoritatea victimelor fiind tineri. În sistemul de educație, aproximativ 1.800 de unități de învățământ sunt închise, iar alte 8.000 au fost nevoite să își adapteze programul.
Cifrele sunt în creștere față de începutul săptămânii, când autoritățile raportau închiderea a 1.352 de școli și colegii și modificarea programului pentru alte 4.042 de unități.
Canicula a ajuns și în Spania și Italia
Aproape întreg teritoriul Spaniei se află sub alertă de caniculă. Regiuni din Andaluzia, Țara Bascilor și Cantabria au intrat sub alertă roșie, nivel care indică un pericol excepțional. Meteorologii estimează temperaturi de până la 40 de grade Celsius la umbră inclusiv în Țara Bascilor.
„De îndată ce soarele ne bate în cap, ne vine să murim. Iar în camion, e de două ori mai rău. E o grozăvie, cu adevărat o grozăvie”, mărturiseşte la Madrid Valentín Fernández, în vârstă de 54 de ani, angajat al unei firme de mutări. „Pentru noi, zilele astea sunt un calvar. Nu avem de ales. Asta e meseria noastră. Dacă nu lucrezi, nu mănânci. Aşa stau lucrurile”, se resemnează el.
Sindicatul spaniol al asistenților medicali Satse a avertizat că în numeroase unități medicale temperaturile depășesc limita legală de 27 de grade Celsius. Potrivit organizației, în secțiile de spitalizare, urgențe și recuperare temperaturile ajung și depășesc 30 de grade, iar mulți angajați au fost nevoiți să își cumpere propriile ventilatoare.
În Italia, Ministerul Sănătății a instituit marți cod roșu de caniculă în 15 orașe, inclusiv la Roma și Milano. Autoritățile recomandă populației să evite expunerea în orele de vârf, să consume alimente ușoare și să se răcorească frecvent.
Temperaturi record așteptate și în Marea Britanie
Marea Britanie se pregătește pentru unul dintre cele mai severe episoade de căldură din ultimii ani. Mai multe școli și-au închis porțile mai devreme marți, iar altele vor rămâne închise până joi pentru protejarea elevilor.
Meteorologii estimează că temperaturile ar putea atinge 40 de grade Celsius în sudul țării, inclusiv în Londra și Birmingham.
Pe fondul acestor fenomene extreme, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut măsuri urgente pentru combaterea schimbărilor climatice.
„Nu putem miza în continuare pe un sistem bazat pe combustibili fosili, care alimentează atât criza climatică, cât şi criza energetică”.