Când s-a întâlnit ultima oară Crin Antonescu cu Klaus Iohannis: Are chiar altceva de făcut

Când s-a întâlnit ultima oară Crin Antonescu cu Klaus Iohannis: Are chiar altceva de făcutCrin Antonescu. Sursa foto: Facebook

Candidatul coaliției pentru alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că nu se bazează pe sprijinul actualului președinte, Klaus Iohannis, în campania electorală.  Antonescu a precizat că ultima sa întâlnire cu șeful statului a avut loc în 2014.

Fără discuții cu Klaus Iohannis

Întrebat dacă, de la momentul anunțării candidaturii, a purtat vreo discuție telefonică sau directă cu președintele, Antonescu a răspuns: „Cel puțin deocamdată, nu”. De asemenea, candidatul a declarat că nu are nicio așteptare privind o eventuală susținere din partea lui Klaus Iohannis.

„Cred că președintele are chiar altceva de făcut pe acest final de mandat decât să susțină un candidat sau altul. Sigur, sper să am și votul domniei sale, ca al oricărui cetățean român, dar nu am niciun fel de indiciu, dorință sau înțelegere în acest sens. Absolut deloc”, a afirmat Crin Antonescu.

Crin Antonescu: Declarații despre Călin Georgescu

Crin Antonescu a exprimat punctul său de vedere cu privire la candidatul independent Călin Georgescu, despre care a afirmat că, în opinia sa, este „candidatul Rusiei pentru Președinția României”.

„După părerea mea, fără să pot dovedi sau să știu dacă există o înțelegere directă între Călin Georgescu și autoritățile din Rusia, este clar că discursul său politic favorizează interesele Rusiei. O eventuală victorie a sa, ar scoate România de pe direcția sa firească și din postura actuală, în favoarea Rusiei, care este evident într-o ofensivă, nu doar militară, ci și propagandistică”, a declarat Antonescu.

Crin Antonescu a menționat că, indiferent de rezultatele anchetelor aflate în desfășurare în România, pentru el este evident că Călin Georgescu are un rol favorabil intereselor Rusiei.

„Pentru mine este clar: cu sau fără știrea sa, cu sau fără o înțelegere concretă, Călin Georgescu este candidatul Rusiei pentru Președinția României”, a mai spus  Antonescu, la la Digi24.

Declarațiile vin în contextul pregătirilor pentru campania electorală prezidențială.