Nu i-au asigurat fiului lor un titlu regal, dar prințul Harry și soția sa, Meghan Markle au grijă ca lui Archie, în vârstă de 1 an și 7 luni să nu-i lipsească nimic din ceea ce trebuie să primească un membru al familiei regale.

Într-o ilustrație arătată publicului cu ocazia Crăciunului, cei trei apar lângă o căsuță ce a fost construită cu scopul de-a fi loc de joacă. Amplasată în curtea casei din Montecito, California (SUA), cabana lui Archie a fost construită la comandă, într-un stil britanic tradițional și se presupune că a costat în jur de 7.000 de dolari, după cum au opinat specialiștii în jucării, conform publicației Daily Mail.

Construită în stil englezesc

Casa are cu un acoperiș din stuf și uși stabile și reprezintă o „cabană britanică rustică”, transmițând „vibrații rurale englezești” potrivit lui Jamie Stanford, cel care este director general la compania de jucării din Marea Britanie Liberty Games. Mini-căsuța seamănă foarte bine cu cea primită de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, bunica lui Harry, atunci când a împlinit vârsta de 6 ani. Cadoul a fost oferit la vremea respectivă în numele locuitorilor din Țara Galilor.

Celebra casă primită de Elisabeta a II-a

Copil fiind, Elisabeta a II-a a fost foarte încântată de căsuță și s-a jucat adeseori acolo, împreună cu sora ei, prințesa Margareta. Apoi, ea i-a atras și pe ceilalți membrii ai familiei regale. A fost folosită de și prințul Charles, dar și de prințesa Eugenie. În ceea ce privește casa primită cadou de Archie, dacă ea a fost făcută la comandă, e firesc să fi costat mai mult decât una din serie care se găsește în magazinele de jucării.

„Dacă am fabrica un articol similar și am vinde acest lucru, atunci prețul de pornire ar fi de peste 3000 $. Dacă l-am livra la locație și ne-am ocupa și de instalare, ar fi vorba despre o sumă suplimentară de 500 USD, așadar costul total aș spune că 3500 USD + TVA”, a spus reprezentantul unei companii care produce jucării, din Marea Britanie.