Bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Proiectul a fost aprobat de de Guvern. Update
- Maria Dima
- 4 septembrie 2025, 15:10
Sursa foto: Dreamstime.com
Update. Guvernul a aprobat Metodologiei-cadru de acordare a burselor pentru anul școlar 2025-2026. ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat ieri că „școala va stabili criterii de ordinul 2 și 3, dar va încerca, acolo unde nota este 10, să acorde burse de merit tuturor elevilor merituoși”.
Conform proiectului, cuantumul bu rselor va fi următorul: bursa de merit - 450 lei/lună, bursa socială - 300 lei/lună, bursa tehnologică - 300 lei/lună. Pentru mame minore reintegrate într-o unitate de învățământ după naștere, bursa lunară este de 700 lei/lună, conform Legii nr. 198/2023.
Bursele de merit și cele sociale
Valoarea burselor poate fi suplimentată prin hotărâre a consiliilor de administrație ale unităților de învățământ. Bursa de merit se va acorda pentru maximum 15% din efectivele de elevi ale fiecărei clase de gimnaziu și liceu care au medii generale pe anul școlar anterior mai mari sau egale cu 9,00.
Bursa socială se acordă la cerere, în funcție de situația materială, socială sau medicală a elevului, care a promovat toate materiile și a obținut media 10 sau calificativul „foarte bine” la purtare. Proiectul include procedura acordării burselor și documentele necesare.
Bunurile Administrației Prezidențiale, pe inventar
Un alt proiect vizează actualizarea valorii de inventar a bunurilor din administrarea Administrației Prezidențiale. Modificarea valorii este determinată de lucrări de reparații, reevaluarea activelor fixe corporale și finalizarea unor proiecte de investiții.

.Sursa foto: muzeulcotroceni.ro
Conform anexei proiectului, terenurile și amenajările acestora ale Complexului Palatului Cotroceni vor fi la o valoare de inventar de 1.101.995.109 lei. Imobilul complexului, incluzând clădiri administrative și anexe, împrejmuiri, instalații, drumuri și alei, are o valoare de 441.501.859,32 lei, iar Muzeul Cotroceni este evaluat la 163.100.084,18 lei.
Alte proiecte pe ordinea de zi a Guvernului
Pe agenda ședinței se află și proiecte privind modificări în domeniul ocupării forței de muncă și stabilirea cotei de relocare pentru perioada 2026-2027, respectiv 300 de refugiați în nevoie de relocare.
De asemenea, Guvernul va discuta suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru exproprierea tuturor imobilelor proprietate privată necesare pentru lucrarea de lărgire la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud.