Bolojan: Dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului pierdem tot ce am strâns în plus din taxe
- Cristi Buș
- 2 septembrie 2025, 11:13
Sursă foto: FacebookPremierul Ilie Bolojan a declarat, marți, într-o conferință de presă, că proiectul privind restructurarea aparatului administrativ local nu a fost depus alături de al doilea pachet de măsuri fiscale, întrucât nu s-a ajuns la un consens în coaliție.
Liderul Executivului avertizează că, fără reducerea cheltuielilor de personal, România riscă să se confrunte și anul viitor cu aceeași situație bugetară dificilă, chiar dacă veniturile la buget cresc.
Proiectul blocat: reforma administrației locale, suspendată
Premierul a explicat că reforma era parte a unui pachet legislativ amplu, format din șase proiecte majore. Cinci dintre ele au fost depuse, însă proiectul privind administrația locală a fost amânat, din lipsă de acord politic.
„Acest al doilea pachet format din cinci proiecte trebuia completat de al șaselea, proiectul privind reforma administrației publice locale, dar pentru că nu am reușit să ajungem la o înțelegere și să avem un acord al tuturor partidelor din această coaliție, el nu a mai fost depus”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul subliniază că reforma administrației locale este esențială pentru reducerea cheltuielilor statului și pentru eficientizarea aparatului bugetar:
„Acest pachet este complementar pachetului de fiscalitate, pentru că, fără adoptarea lui, practic nu ne valorificăm potențialul administrației publice locale, care este o coloană vertebrală a administrației românești și nu reducem o componentă importantă de cheltuieli pe care statul român nu o mai poate suporta în anii următori”, a mai precizat premierul.
Cheltuielile de personal, în creștere, deși angajările au fost blocate
Premierul a catalogat administrația publică locală drept „un bloc mare de cheltuieli”, cu peste 150.000 de angajați în aparatele proprii și în asistența socială.
„Controlul cheltuielilor de personal este o miză importantă, pentru că, dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului, mai ales acolo unde ele sunt inutile, riscăm ca tot ceea ce încasăm suplimentar în aceste zile sau în lunile următoare să se ducă pe aceste cheltuieli de personal”, a avertizat Bolojan.
Deși Guvernul anunțase blocarea angajărilor în sistemul public pentru anul 2025, cheltuielile cu salariile au crescut cu 10% în primele șase luni față de aceeași perioadă din 2024. Potrivit premierului, această creștere vine din efectul de anualizare a majorărilor salariale acordate anterior.
„Prin efecte de anualizare avem 7 miliarde de lei suplimentar pe primele șase luni, cheltuieli de personal care, dacă nu sunt controlate, consumă o bună parte din resursele pe care le colectăm de la cetățeni”, a explicat prim-ministrul.
Fără reformă există riscul unei noi crize bugetare
Premierul Ilie Bolojan a atras atenția că, fără reducerea personalului și fără restructurarea administrației, România ar putea intra din nou în criză bugetară anul viitor:
„Riscăm să ne întoarcem anul viitor, dacă nu reducem aceste cheltuieli, în situația în care ne găsim anul acesta. Avem nevoie de reformă pentru a menține echilibrul bugetar și pentru a evita creșterea taxelor”, a spus premierul.
Bolojan a subliniat că prioritatea Guvernului este eficientizarea administrației locale și reducerea cheltuielilor neesențiale, nu majorarea poverii fiscale asupra populației:
„Dacă ținem zona de cheltuieli sub control și luăm măsurile pe care ni le-am asumat, sunt convins că nu se va pune problema creșterii altor taxe, nici a TVA-ului”, a precizat șeful Executivului.
Presiunea pe coaliție: negocieri tensionate între partide
Blocajul privind reforma administrației a generat tensiuni puternice în coaliția de guvernare. Premierul a recunoscut că există diferențe majore între partide în ceea ce privește dimensiunea reducerilor de personal.
Potrivit unor surse guvernamentale, planul inițial viza o reducere de 20% a personalului administrativ, însă o parte dintre partidele din coaliție au cerut un procent mai mic, iar altele au încercat să obțină excepții pentru anumite categorii de angajați.
„Dacă suntem realiști, știm că reducerea de cheltuieli nu se face de pe o zi pe alta. Trebuie analize, proceduri legale și notificări. Reducerile se văd peste câteva luni. Dar fiindcă eram sub o presiune puternică, am fost nevoiți să începem într-o ordine amestecată, atât cu TVA-ul, cât și cu reducerile de cheltuieli”, a explicat premierul.