"Deciziile instanţelor nu le comentez. Oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Doamna Udrea este un om puternic şi sunt convins că îşi va demonstra în faţa autorităţilor statului nevinovăţia", a declarat, vineri, presei, Emil Boc, răspunzând unei întrebări legate de arestarea fostului ministru al cabinetului său, scrie Agerpres.

Emil Boc a vorbit, totodată şi despre întâlnirea pe care a avut-o la Cluj cu Elena Udrea, în urmă cu două săptămâni, negând însă că în discuţii ar fi fost adus şi subiectul dosarului Microsoft.

'Atât de secretă a fost această întâlnire, încât ea s-a desfăşurat într-un loc ultrapublic, la primărie, într-un program absolut normal, la 14.15-14.30. (…) Doamna ministru, în acea zi, m-a sunat din Aeroportul Bucureşti, spunându-mi că are o problemă la Farmec şi am spus "dacă ai timp, treci şi pe la primărie, la o cafea". (…) A ajuns pe la vreo 14.30 şi la 14.45-14.50 a plecat spre Farmec. (…) A fost o chestiune de curtoazie, m-a întrebat despre Farmec, despre piaţa investiţiilor de la Cluj, se grăbea să ajungă acolo pentru ora 15.00, că avea programată întâlnirea cu conducerea firmei', a spus Emil Boc, răspunzând unei întrebări.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Elena Udrea în dosarul Microsoft. Ea a fost reţinută marţi seară de procurorii DNA, după mai multe ore de audieri, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea); trafic de influenţă (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influenţă (fapte în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro); şi spălare de bani.