Omenirea este în fața unei crize majore. Bill Gates prevestește un scenariu apocaliptic
- Ionel Sclavone
- 4 noiembrie 2024, 13:14
Bill Gates, fondatorul Microsoft, estimează că omenirea se va confrunta cu o criză teribilă în următorii anii. El a creionat un scenariu apocaliptic pentru următorii 25 de ani.
Miliardarul american este de părere că ne vom confrunta cu numeroase probleme pentru care nu suntem pregătiți. El vorbește despre dezastre climatice, atacuri cibernetice, un război major, dar și o nouă pandemie.
Bill Gates este pesimist în legătură cu viitorul
Fondatorul Microsoft este implicat în mai multe proiecte de combatere a crizelor. De-a lungul vremii, Bill Gates a avut mai multe intervenții în care a lansat diferite avertismente. O face și de această dată când anunță că lumea se va confrunta cu numeroase crize. El se așteaptă la dezastre climatice, atacuri cibernetice sau la un război major. Ceea ce-l îngrijorează mai mult, însă, este o viitoare pandemie.
„Există o mulţime de tensiuni la nivel geopolitic care continua să crească. Chiar şi dacă am putea evita un război major, ne vom confrunta oricum cu o altă pandemie în următorii 25 de ani”, a declarat Bill Gates.
Miliardarul american este convins că ne vom confrunta cu o nouă pandemie în următorii 25 de ani. Mai grav este, spune, că autoritățile ar putea fi luate prin surprindere. Chiar dacă s-au înregistrat progrese prin creşterea cheltuielilor pentru pregătirea în caz de pandemie, acest lucru nu este suficient. Diviziunile din societate și la nivel politic împiedică specialiștii să pregătească un răspuns coerent și adecvat în cazul unei epidemii.
„Ţara (SUA – n. red.) de la care toată lumea se aştepta să fie liderul şi modelul care să ajute lumea să navigheze prin criza sanitară nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Deşi unele dintre lecţiile pandemiei au fost învăţate, ele au fost mult mai puţine decât m-aş fi aşteptat, din păcate”, a spus fondatorul Microsoft.
Avertisment pentru oamenii de știință
Bill Gates atrage atenția că pandemiile sunt evenimente globale, inevitabile, care apar periodic. În ultimii ani, au devenit mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, a poluării și a creșterii populației.
În acest context, milardarul spune că-și face griji cu privire la competența celor ce vor gestiona viitoarea criză de sănătate. El consideră că în lipsa unei pregătiri adecvate, consecințele vor fi grave.
„Lumea încă n-a reuşit să înţeleagă ce a făcut bine şi ce nu în ultima pandemie. Poate că în următorii ani lucrurile se vor schimba, dar până acum ne confruntăm cu o situaţie dezamăgitoare”, a mai spus Bill Gates.
Bill Gates avea așteptări mai mari de la medicină
Fondatorul Microsoft nu este convins că progresele medicinei vor ajuta la eliminarea unor boli grave. Bill Gates a investit sume importante pentru combaterea poliomelitei. El consideră că progresele înregistrate sunt insuficiente. Drept urmare, a avertizat oamenii să nu se relaxeze și să continue să lipte împotriva acestei boli.
Numărul cazurilor de poliomielită a scăzut cu peste 99%, începând cu anul 1988, datorită campaniilor de vaccinare. Cu toate acestea, ținta de a eradica complet boala, în special în Afganistan și Pakistan, este departe de a fi atinsă.
Boala se extinde, în aceste state, din cauza instabilității și a conflictelor militare. Bill Gates atrage atenția că medicii nu pot pătrunde pentru a vaccina copiii din zonele respective.