Băsescu, dezvăluiri despre pensii: „E o hoție ce ține de patru ani”

Băsescu, dezvăluiri despre pensii: „E o hoție ce ține de patru ani”

Fostul președinte al României, în prezent europarlamentar, a vorbit despre planul Guvernului Orban privind relansarea României.

Într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, fostul președinte a răspuns la câteva întrebări adresate de realizatorul Laurențiu Botin. Băsescu a mai spus că dacă Guvernul Orban își va face temele așa cum trebuie, banii vor putea ajunge în economia românească încă din primăvara anului viitor.

„Banii vor veni de anul viitor. Toate cifrele acestea nu sunt întâmplătoare, sunt puse pe masă de Comisia Europeană. Dar discutăm de bani ce vor fi folosiți în exercițiul bugetar 2021-2027. Acum sunt niște soluții date de Comisia Europeană ce înseamnă scheme de ajutor de stat, care nu mai sunt limitate.

România a primit acel ajutor de stat de 3 miliarde de euro, din care s-a plătit șomajul tehnic și s-au dus ceva fonduri la IMM-uri. Dar banii din programul lansat de premier și președinte vor fi la dispoziție din 2021. Dacă Guvernul ar reuși să pregătească mașinăria pregătitoare de acum, banii ar putea fi folosiți din primăvara anului viitor.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Traian Băsescu s-a mai referit și la creșterea pensiilor, despre care spune că este o „hoție” care durează de patru. Băsescu a mai spus că degeaba pensionarii primesc pensia mărită în luna septembrie deoarece nu apucă să simtă mărirea deoarece între timp cheltuielile au crescut foarte mult.

„De patru ani pensionarii nu mai primesc indexarea la începutul anului. Creșterile se fac ba în luna iunie, ba în septembrie. Cîțu dă în septembrie, ce trebuia să dea în ianuarie. Degeaba primesc chiar și 20% la 1 septembrie, pentru că în patru luni nu vor câștiga ce au pierdut în opt luni. E o hoție ce ține de patru ani. Am mai spus asta, nu e ceva nou.

La începutul acestei săptămâni, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu a declarat că propunerea lui este ca pensiile să crească doar cu zece la sută. „Vom crește pensiile, dar vreau să alocăm mai mulți bani pentru investiții, să avem o economie care poate plăti pensii. Propunerea mea este 10%, să avem bani și de alocații, și de investiții. Efortul va fi de 10 miliarde de lei doar pe ultimele 4 luni ale anului”, a spus Florin Cîțu.