Băsescu, despre folosirea imaginii lui Nicușor Dan de către USR: Cât ești popular, partidul va uza numele tău

Băsescu, despre folosirea imaginii lui Nicușor Dan de către USR: Cât ești popular, partidul va uza numele tăuTraian Băsescu. Sursa foto: Facebook/Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, duminică seară, la Digi 24, disputa legată de folosirea imaginii lui Nicuşor Dan de către USR în campania electorală a lui Cătălin Drulă pentru Primăria Capitalei. Băsescu a explicat că, atâta timp cât un politician rămâne „încă popular”, partidul care l-a susținut va folosi numele și pozele sale fără să îl întrebe, însă odată ce popularitatea scade, nimeni nu se va mai folosi de imaginea sa.

Trăian Băsescu despre folosirea imaginii lui Nicuşor Dan în campania electorală

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost întrebat, la Digi 24, despre disputa dintre Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă privind folosirea imaginii lui Nicuşor Dan în campania pentru Primăria Capitalei. Băsescu a spus că Nicuşor Dan nu se va enerva, amintind că nici în campania prezidenţială nu a reacţionat atunci când a fost susţinut de USR.

”Cât timp eşti încă popular, partidul care te-a susţinut va uza de numele tău, de pozele tale, de toate cele, fără să te întrebe(..). După ce nu mai eşti foarte popular, nu se mai foloseşte nimeni de poza ta” a declarat Trăian Băsescu.

El a explicat că, potrivit experienţei sale, „cât timp eşti încă popular, partidul care te-a susţinut va uza de numele tău, de pozele tale, de toate cele, fără să te întrebe”. Băsescu a adăugat că după ce un politician nu mai este foarte popular, nimeni nu-i va mai folosi imaginea .

Ludovic Orban susține că USR se folosește de imaginea lui Nicușor Dan

Ludovic Orban a declarat, cu o zi în urmă, că membrii USR folosesc imaginea lui Nicuşor Dan în campania electorală pentru Primăria Capitalei. Consilierul prezidenţial a afirmat că acest lucru ar putea să-i enerveze pe simpatizanţii preşedintelui.

Nicușor Dan la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă

Nicușor Dan la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă. Sursă foto: Facebook

El a precizat , sâmbătă, la Antena 3 CNN, că Nicuşor Dan nu este implicat direct în campania pentru Primăria Capitalei. Orban a subliniat că folosirea imaginii preşedintelui ar fi realizată fără acordul acestuia.

Consilierul prezidențial a declarat că Nicușor Dan nu ar fi implicat în campania USR

Ludovic Orban a declarat că, deşi Nicuşor Dan a fost prezent la evenimente recente, acest lucru nu înseamnă că este implicat în campania electorală. El a subliniat că USR foloseşte imaginea preşedintelui şi că acest lucru ar putea enerva simpatizanţii lui Nicuşor Dan.

Întrebat dacă Nicuşor Dan este deranjat de această situaţie, Orban a spus că nu a discutat subiectul cu el. El a precizat că, în cele din urmă, decizia aparţine alegătorilor din Bucureşti.