Cine e favoritul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei: Și eu sunt un suveranist

Cine e favoritul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei: Și eu sunt un suveranistPrimăria Capitalei / Sursa foto: Arhiva EvZ

Președintele Nicușor Dan a declaratcă are un favorit în cursa electorală pentru Primăria Capitalei, dar rolul său constituțional îi interzice să se poziționeze în favoarea vreunuia dintre candidați, menționând că este vorba despre „o cursă în patru”.

„Din punct de vedere uman, dacă vreți, cu USR-ul sunt mai apropiat. Dincolo de asta, în ceea ce privește relația din coaliție, încerc din nou să-mi respect mandatul pe care mi l-au dat oamenii, de mediator, și să încerc să văd cum pozițiile celor patru partide și ale minorităților din coaliție pot să fie armonizate”, a declarat Nicușor Dan la România TV.

Nicușor Dan, despre folosirea  de către USR a numelui său în campania electorală

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook

Întrebat dacă îl deranjează că USR folosește în campanie numele și poza sa, președintele a răspuns:  „Ne uităm la aceleași site-uri și ne apar aceleași reclame și acolo scrie: Veți avea în mine un partener. Dacă vă veți duce înapoi la congresul PNL-ului, care a avut loc în vară, veți vedea că am fost invitat.

M-am dus acolo, m-am urcat pe scenă, le-am mulțumit că m-au invitat, la sfârșit le-am spus exact aceeași frază: Veți avea în mine un partener. Eu sunt conștient că orice fac și spun în spațiul public este ceva ce oricine poate să folosească. Și așa au ales cei de la USR să folosească, așa au ales cei de la PNL să nu folosească, asta e viața politică”.

Constituția îi interzice implicarea în campanie

Nicușor Dan a explicat că îi interzice Constituția să se implice în campania electorală, dar că, în calitate de fost primar și locuitor al Bucureștiului, poate să vorbească despre ce crede că ar trebui să se întâmple în oraș: „Trebuie să ne uităm unde se duc banii, să avem o transparență pe bani, că trebuie să limităm mafia asta imobiliară pe care am văzut-o inclusiv în mandatul meu”, a spus președintele.

Moderatorii emisiunii au amintit că în competiție se află doi primari de sector. „Și tocmai Constituția mă obligă, mă oprește, să spun tot ce știu despre cum s-au comportat acești doi primari de sector în relația cu speculatorii imobiliari”, a adăugat Nicușor Dan.

„Și eu sunt un suveranist, cred că noi toți suntem suveraniști”

Chestionat direct dacă are un favorit, președintele a declarat: „În momentul de față, și cred că ăsta nu e un secret, e o cursă, avem patru candidați din care oricare dintre ei poate să câștige Primăria Capitalei”.

Întrebat dacă îl „sperie curentul suveranist” în contextul Primăriei Capitalei, Nicușor Dan a explicat că problema nu constă în suveranismul în sine, ci în apropierea de zona rusă: „Dacă vorbim de chestiunea asta așa zis suveranistă, că pe mine nu mă deranjează suveranismul. Și eu sunt un suveranist, cred că noi toți suntem suveraniști, pentru că Constituția zice că România e un stat suveran. Problema este că avem niște mișcări politice care vor să ducă populația într-o contestare a direcției occidentale și o apropiere de zona rusă”.