Băsescu, mesaj pentru Nicușor Dan: Nu merge cu „premier surogat”! Critici pentru ideea de „guvern al meu”

Băsescu, mesaj pentru Nicușor Dan: Nu merge cu „premier surogat”! Critici pentru ideea de „guvern al meu”Traian Băsescu. Sursa foto: Captură video

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, i-a transmis, pe Facebook, un mesaj actualului locatar de la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan, cu privire la întârzierea de a desemna un nou prim-ministru.

Băsescu: Nu merge cu „premier surogat”!

Traian Băsescu avertizează că această tergiversare a desemnării unui nou premier deteriorează rapid situația României.

„Nu merge cu „premier surogat”!”, spune fostul președinte în deschiderea mesajului său.

Băsescu a atras atenția că punerea sub urmărire penală a șefului armatei complică și mai mult situația de securitate a țării noastre.

„Tergiversarea desemnării unui premier și a formării unui guvern solid, cu o susținere certă în Parlament, deteriorează rapid situația politică, economică, socială şi de securitate a țării, agravate şi de faptul că şeful armatei este pus sub urmărire penală”, avertizează fostul locatar de la Cotroceni.

Fostul președinte le cere partidelor să renunțe la orgolii

„Din păcate, pentru partidele parlamentare orgoliile, interesele de partid şi ale clientelei politice sunt mai presus de interesul ca ţara să beneficieze de un guvern solid într-o perioadă de criză”, acuză Traian Băsescu.

„Partidele Alianţei trebuie să ştie că prin “linii roşii” şi acuzaţii reciproce nu pot justifica nici sustragerea de la asumarea răspunderii şi nici sabotarea intereselor legitime ale ţării într-un moment de criză”, mai spune fostul președinte.

„Singura soluție credibilă și utilă pentru țară este menținerea Protocolului Alianței și desemnarea unui premier din partea PNL, altul decât Bolojan sau, dacă liberalii nu își mai asumă această responsabilitate, desemnarea unui premier din partea PSD, altul decât Grindeanu”, mai spune Traian Băsescu.

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro

Băsescu, avertisment pentru Nicușor Dan: Ideea unui „guvern al meu” e o eroare

„Ideea unui „guvern al meu”, prin desemnarea unui candidat fără partid parlamentar, este o eroare”, îl avertizează fostul președinte pe Nicușor Dan.

„Dacă “guvernul meu” va fi investit de Parlament, va fi un guvern slab cu un “premier surogat” dar şi cu un preşedinte care devine “preşedinte surogat.”. Iar după un timp, noi toţi vom afla că “tandemul surogat” a devalizat bugetul ţării, a tăiat alocaţia pentru mame, a mărit tva-ul, a mărit datoria ţării şi că nu poate face nimic. Asta e!”, a încheiat fostul șef al statului.