Bărbatul care a dat foc casei fostei neveste, prins de polițiti I FOTO
- Georgeta Petrovici
- 9 noiembrie 2017, 08:30
Un bărbat a fost reținut aseară de polițiști, și arestat pentru 24 de ore, după ce a încercat să își omoare familia prin incendiere. Acesta a încercat să dea foc locuinței în care rămăsese să locuiască fosta sa soție, pe strada Mihail Kogălniceanu din Timișoara.
”La scurt timp după producerea incendiului, polițiștii au identificat un bărbat de 61 de ani, bănuit de comiterea faptei. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere”, au transmis purtătorii de cuvânt ai Poliției Timiș.
ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu la un apartament dintr-un bloc cu două nivele, din Timișoara, focul manifestându-se la etajul superior. S-au autoevacuat opt persoane din bloc, între care doi copii. Focul, arată pompierii, a distrus bunurile din trei încăperi ale locuinței, însă nu s-au înregistrat victime. În cauză Poliția Timiș continuă ancheta, după ce a fost prins bărbatul care a dat foc locuinței.