Banii vor intra direct pe card! Românii vizaţi de ordinul lui Nicolae Ciucă. Proiectul, pe masa Guvernului

Banii vor intra direct pe card! Românii vizaţi de ordinul lui Nicolae Ciucă. Proiectul, pe masa GuvernuluiPensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pensionarii și salariații cu venituri mai mici de 1.500 – 1.600 de lei vor beneficia de un nou sprijin financiar din partea guvernului. Guvernul pregătește un act normativ în acest sens. Dacă proiectul propus va trece, ajutorul va fi acordat într-o singură tranșă, o singură dată. Banii vor fi plătiți, dacă proiectul va fi adoptat, la jumătatea anului, după rectificarea bugetară.

Guvernul condus de Nicolae Ciucă pregătește noi măsuri pentru susținerea persoanelor vulnerabile. Astfel se ia în calcul posibilitatea ca pensionarii și salariații cu venituri sub 1500 - 1600 de lei să primească un ajutor financiar pentru a face față scumpirilor.

Banii vor fi alocați într-o singură tranșă, însă nu a fost stabilită valoarea ce va fi alocată. Cei aflați în nevoie ar urma să primească acest ajutor financiar pe la jumătatea anului, după rectificarea bugetară.

Conform unor surse citate de Antena 3, se va proceda la fel ca în luna ianuarie când numeroși pensionari au primit un ajutor împotriva scumpirilor. Noutatea este că, de această dată vor fi ajutați și salariații plătiți cu salariul minim pe economie, adică 1.524 lei net sau 2.550 lei brut.

Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă

Cum este justificat noul ajutor social

Noul ajutor a fost justificat de inițiatorii actului normativ prin faptul că ne confruntăm cu cele mai mari scumpiri din ultimii 19 ani. Conform INS, inflația a atins un nivel record, de 13,8%, iar Guvernul nu își permită să vină cu ajutoare pe termen lung. Preţurile de consum, în luna aprilie 2022, au crescut cu 3,7%, raportat la luna martie 2022, potrivit INS.

Scumpirile din energie și războiul din Ucraina au dus la creșteri  de prețuri record, în luna aprilie. BNR a confirmat că prețurile cresc mult mai repede decât se anticipase și, drept urmare, a majorat dobânda de referință cu 0,75%. A fost cel mai mare pas făcut în ultimii 14 ani.

Energia electrică și gazele naturale s-au scumpit cu 26 - 28%, într-o singură lună, după ce inflaţia anuală a sărit în aprilie la peste 13%.  În ultimul an, energia electrică s-a scumpit cu 18%, gazele naturale cu 85%, iar energia termică cu 22%. Cartofii și uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu aproximativ 40%, însă în top sunt și legumele, pâinea sau ouăle.

Sursa: Arhiva EVZ

Situație complicată la nivel global

Situația economică este complicată peste tot în lume. Statele Unite înregistrează cea mai mare rată a inflației din ultimii 40 de ani, iar în Uniunea Europeană sunt cele mai mari scumpiri de când există euro, de peste 7%, în medie.

Lituania și Estonia au avut cele mai mari rate ale inflației în luna martie, în jur de 15%, Spania și Bulgaria, de 10%, iar Germania a înregistrat o inflație de 7,6%, conform ultimelor date Eurostat.

Ne puteți urmări și pe Google News