Fostul MINISTRU al Justiţiei a fost luat în primire de Mircea Badea. “Aţi fost la cina dată de Oprea?”
- Andrei Arvinte
- 17 mai 2017, 07:36
Mircea Badea l-a întrebat pe Robert Cazanciuc, noul şef al Comisiei Juridice din Senat, dacă a participat la cina dată de Oprea.
Mircea Badea l-a întrebat, marţi, pe Robert Cazanciuc, noul şef al Comisiei juridice din Senat, care i-a luat locul senatorului Şerban Nicolae, dacă şi el a fost la masa dată de Gabriel Oprea, în seară alegerilor prezidenţiale din 2009.
”Nu, n-am fost în sufragerie la Oprea, nici nu ştiu unde stă”, a răspuns Robert Cazanciuc.
O altă întrebare pe care Mircea Badea a considerat-o relevantă pentru Cazanciuc, a fost ce ar sfătui-o pe Kovesi să facă, dacă ar mai fi purtător de cuvânt la Parchet.
Acesta a răspuns că ”adevărul, mai devreme sau mai târziu, se află”, lăsând de înţeles că ar sfătui-o să răspundă la întrebare.
Jurnalistul Dan Andronic a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu, scrie antena3.ro.