Consumul zilnic al acestui aliment influențează pozitiv calitatea somnului
- Antonia Hendrik
- 21 iunie 2025, 15:35
Legume și fructe bio. Sursa foto: PixabayAvocado este un aliment bogat în grăsimi, tot mai des întâlnit în bucătăria modernă. Un studiu recent publicat în Journal of the American Heart Association sugerează că avocado ar putea fi cheia pentru un somn mai odihnitor.
Avocado conține grăsimi benefice pentru inimă
Cercetătorii a urmărit timp de 26 de săptămâni 969 de adulți care sufereau de obezitate abdominală. Subiecții au fost distribuiți în două grupuri. Primul grup a mâncat zilnic un avocado din soiul Hass, iar al doilea grup a consumat numai două avocado pe lună.
Rezultatele au fost neașteptate: pe lângă îmbunătățirea profilului lipidic (colesterol și trigliceride), persoanele care au consumat avocado au raportat o calitate superioară a somnului. Cercetătorii nu anticipau acest efect benefic asupra somnului, dar au constatat că avocado joacă un rol semnificativ în obținerea unui somn mai profund și mai odihnitor.

Avocado. Sursa foto: Pixabay
De ce te ajută să dormi mai bine?
Compoziția sa nutritivă joacă un rol important în îmbunătățirea somnului. Avocado este o sursă bogată de grăsimi mononesaturate, care sunt benefice pentru inimă, fibre alimentare, care reglează digestia, potasiu, care ajută la relaxarea musculară, folat (vitamina B9), vitamina K, cupru și acid pantotenic (vitamina B5).
Această combinație unică de nutrienți poate ajuta la reglarea ritmului circadian (ceasul biologic al corpului), la relaxarea sistemului nervos și a mușchilor, toate fiind factori importanți pentru un somn mai bun.

Avocado. Sursa foto: Pixabay
Ce spun cercetătorii cu privire despre avocado
Medicul Kristina Petersen, profesor asociat la Universitatea Penn State, evidențiază importanța somnului pentru sănătatea cardiovasculară, spunând că o dietă echilibrată, care include alimente precum avocado, poate susține sănătatea inimii și poate îmbunătăți calitatea somnului.
Chiar dacă avocado este un aliment benefic pentru somn, nu ar trebui să-l vezi ca pe o soluție miraculoasă. Studiile arată că efectele sale pozitive asupra somnului devin cele mai evidente atunci când sunt asociate cu un stil de viață sănătos.
Dacă te lupți cu insomniile și dorești să îmbunătățești calitatea somnului, nu este necesar să apelezi la suplimente. Poți începe cu un aliment simplu, dar eficient: avocado, scrie news-medical.net.