Evenimentul Zilei > Social > Avertizare de călătorie în Grecia. Caniculă sufocantă și risc uriaș de apariție a incendiilor de vegetație
Avertizare de călătorie în Grecia. Caniculă sufocantă și risc uriaș de apariție a incendiilor de vegetație

Avertizare de călătorie în Grecia. Caniculă sufocantă și risc uriaș de apariție a incendiilor de vegetație

Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare de călătorie pentru turiștii români care se vor afla zilele următoare în Grecia. Temperaturile vor atinge frecvent 42 de grade Celsius la umbră, iar riscul apariției incendiilor de vegetație este ridicat, din cauza secetei și a vântului.

Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă avertizare pentru turiștii români care sunt în Grecia sau intenționează să ajungă acolo în următoarele zile. Serviciul naţional de meteorologie (EMY) din Grecia a emis, pentru perioada 18 – 21 august, pe întreg teritoriul ţării, o avertizare meteo de caniculă. Temperaturi vor atinge 42 de grade Celsius, la umbră.

Pericol de incendiu

Autorităţile elene au emis şi o avertizare privind creşterea riscului apariţiei incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile mai ridicate cu 4-7 grade Celsius faţă de media normală în această perioadă a anului, gradul foarte scăzut de umiditate (sub 10%) al combustibililor naturali (crengi/vegetaţie/frunze/ace de pin uscate) şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare din cauza vântului, care va înregistra în această perioadă viteze de peste 60 kilometri/oră.

Grecia s-a confruntat în ultimele zile cu un puternic incendiu de vegetație în insula Thassos, care a provocat un adevărat dezatru ecologic în zona Skala Potamia. Ancheta a scos la iveală că focul a fost pus intenționat de un pensionar. Peste 13.000 de hectare de teren au fost mistuite de flăcări în Grecia în acest an, potrivit forţelor de apărare civilă..

Telefoane de urgență

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o urgență au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, potrivit Agerpres.