Avertisment teribil la granița României! „Rusia poate invada Ucraina oricând”. NATO anunță că războiul nu este exclus
- Sabina Popescu
- 15 februarie 2022, 14:55
Secretarul general al NATO a lansat un avertisment, marți, 15 februarie, cu privire la posibilitatea invaziei Ucrainei. În ciuda faptului că Vladimir Putin a anunțat că își va retrage primele trupe militare de la frontieră, oficialii NATO nu au remarcat niciun demers concret în acest sens. Ba mai mult decât atât, Jens Stoltenberg a precizat public că Rusia ar putea declanșa un război în absolut orice moment, fără să depună eforturi semnificative.
De la Kremlin s-a dat ordin de mutare a trupelor rusești aflate la granița cu Rusia. Dispozitivele se întorc la baze, după ce au încheiat exercițiile efectuate în ultimele zile - cel puțin, teoretic.
„Unitățile din raioanele militare din Sud și Vest, care și-au îndeplinit sarcinile, au început deja încărcarea în transportul feroviar și rutier și astăzi vor începe să se mute în garnizoanele lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.
NATO: Rusia nu și-a retras trupele militare
Pe de altă parte, NATO spune că nu a văzut niciun plan ce ar prevedea retragerea militară concretizându-se.
„Până acum nu am văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești, dar vom continua să monitorizăm situația, să vedem ce face Rusia. Semnalele ce vin de la Moscova despre dorințele de a discuta pe cale diplomatică ne dau o impresie de optimism precaut.
Vom vedea dacă, într-adevăr, această cale diplomatică se va reflecta în ceea ce se vede la granițele Ucrainei. Suntem gata, suntem pregătiți de foarte mult timp să avem un dialog civilizat cu Rusia pentru a găsi o soluție politică”, a declarat secretarul general al NATO.
Putin poate ataca Ucraina în orice moment
Prezența efectivă a soldaților rusești nu este singura problemă, însă. Jens Stoltenberg a subliniat că, la frontiera Ucrainei se află, în continuare, mult armament, ceea ce înseamnă că ideea unei invazii militare ar putea fi, practic, reactivată absolut în orice moment. Demersul ar avea loc fără niciun efort suplimenta întrucât Rusia dispune de suficiente forțe militare în regiune.
„Le cerem din nou să-și retragă trupele pentru că prezența militară este fără precedent, și nu mă refer doar la numărul de oameni, ci și la tehnica militară. Cu toată această tehnică militară, Rusia poate invada Ucraina pur și simplu în orice moment, fără vreun efort suplimentar”, a precizat Jens Stoltenberg.
Reprezentantul NATO a spus că există motive foarte clare pentru care „nu trebuie să fim optimiști”.
„Trebuie să avem grijă ca eforturile diplomatice să continue”, a mai afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.