Potrivit avertizării ANM, în regiunile estice, sud-estice, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va continua să plouă în general moderat cantitativ şi se vor acumula 10 – 20 litri/mp şi izolat 25 litri/mp.

Vântul va prezenta intensificări temporare în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei în general cu viteze de 45 – 55 km/h şi pe alocuri 60 – 70 km/h.

Vreme rea în toată țara. Cod galben de vânt puternic

Tot miercuri, ANM a emis avertizări nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabile în orele următoare în zone montane din cinci judeţe.

Conform prognozei de specialitate, până la ora 15:00, în județele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Suceava şi Neamţ, la peste 1.800 de metru altitudine, se vor semnala intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor depăşi 90 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Cum va fi  vremea în luna iunie

Până pe 7 iunie, temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în întreaga țară. Vremea va fi mai rece în regiunile estice.

Va ploua abundent în estul și sud-estul teritoriului. Ploile vor fi mai puține în regiunile intracarpatice, iar în restul țării vor fi la un nivel apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 7 iunie – 14 iunie

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână în întreaga țară.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile sudice și în cele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 14 iunie – 21 iunie

Vremea va fi mai rece decât normalul acestei perioade, în toate regiunile, dar mai ales în cele estice.

Ploile vor fi abundente în regiunile centrale și nord vestice, iar în restul țării regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 21 iunie – 28 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în regiunile estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile vestice, sud-vestice și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.