Autoritățile din Israel despre cazurile de miocardită la pacienții vaccinați cu Pfizer: „Nu există dovezi”

Autoritățile din Israel despre cazurile de miocardită la pacienții vaccinați cu Pfizer: „Nu există dovezi”

Autoritățile medicale din Israel susțin că nu există dovezi care să indice o legătură între cazurile de miocardită apărute la o parte din pacienții vaccinați împotriva COVID-19 și serul Pfizer.

Nu există dovezi din care să rezulte că vaccinurile Pfizer-BioNTech, împotriva COVID-19, ar produce miocardită la persoanele vaccinate. Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat că nu a descoperit până în prezent dovezi care să ateste existenţa unor focare neobişnuite cu această boală, după cum informează DPA.

Presa israeliană a raportat 62 de cazuri de miocardită la pacienți care au fost imunizați cu serul de la Pfizer. Miocardita este o inflamaţie a muşchiului inimii care se înregistrează, în cele mai multe cazuri, la bărbaţi tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Dintre cazurile semnalate de presă, doi pacienți au decedat.

În total, un număr de 5 milioane de persoane, din populaţia totală din Israel, care este de 9 milioane, a fost vaccinat deja şi cu dozele de rapel. Statistica a luat în calcul informațiile de la începutul campaniei de imunizare, care a debutat în urmă cu patru luni. Israelul şi-a vaccinat populaţia aproape în exclusivitate cu vaccinul Pfizer-BioNTech.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul Sănătății analizează situația

O purtătoare de cuvânt de la Ministerul Sănătăţii a declarat marţi că o echipă de experţi monitorizează toate efectele secundare cauzate în cadrul procesului de vaccinare cu seruri anti-COVID-19. Informațiile analizate sunt publicate cu regularitate în cadrul unor rapoarte. Cu toate acestea, raportul citat în presa israeliană, care face referire la cazurile de miocardită, nu a fost publicat de Ministerul Sănătăţii.

„Nu arată o creştere clară a mortalităţii din cauza vaccinării, nici că ar exista certitudinea că s-ar fi produs o creştere a numărului de infecţii la nivelul muşchiului cardiac în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Totuşi, a mai spus ea, este vorba despre „un raport important”, pe care experţii din echipă îl vor analiza în zilele următoare. Rezultatele examinării, a precizat purtătorul de cuvânt, vor fi făcute publice.

Reprezentanții Pfizer susțin că nu există dovezi

Reprezentanţii companiei Pfizer au declarat că sunt conştienţi de relatările apărute în mass-media din Israel.

„Nu am observat o rată de miocardită mai ridicată (în rândul persoanelor vaccinate, n.red.) decât cea estimată în populaţia generală”, au precizat ei.

Ei au adăugat că nu a fost stabilită nici o legătură de cauzalitate cu vaccinul dezvoltat împotriva COVID-19.

„O legătură de cauzalitate cu vaccinul nu a fost stabilită. Nu există dovezi în acest moment care să ateste că există un risc de miocardită asociat cu vaccinul Pfizer-BioNTech”, au adăugat reprezentanţii companiei americane.