Autobuz, lovit de tren de marfă. Cel puțin zece morți și zeci de răniți în Mexic
- Iulia Moise
- 9 septembrie 2025, 07:43
Coliziune Mexic / sursa foto: captură videoUn tren de marfă a intrat în coliziune cu un autobuz etajat în orașul Atlacomulco, Mexic, provocând un bilanț tragic de cel puțin zece morți și 41 de răniți .
Impactul a rupt vehiculul în două, scenele de la locul accidentului fiind descrise de martori ca „de neimaginat”.
Autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale tragediei, care a avut loc într-o zonă industrială intens circulată, la aproximativ 130 de kilometri nord-vest de Ciudad de México.
Incidentuldin Mexic, petrecut la nivel de trecere cale ferată
Evenimentul dramatic s-a petrecut marți dimineața, cu puțin înainte de ora 7:00, la o trecere de nivel fără bariere de protecție.
Autobuzul, aparținând companiei de transport Herradura de Plata, traversa încet calea ferată când a fost lovit în plin de locomotiva trenului de marfă operat de Canadian Pacific Kansas City de México.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum autobuzul rămâne blocat în trafic chiar pe șine, în timp ce trenul apare brusc, izbind vehiculul la mijloc și secționându-l în două.
Partea din spate a fost târâtă zeci de metri pe șine, în timp ce partea din față s-a prăbușit lângă trecere.
Mărturii și reacții oficiale
Autoritățile au confirmat că printre victime se află șapte femei și trei bărbați, iar mai multe persoane rănite se află în stare critică.
Echipele de intervenție au lucrat ore întregi pentru a salva supraviețuitorii blocați între fiarele contorsionate.
Un martor, Miguel Sánchez, angajat la o benzinărie din apropiere, a relatat pentru agenția Associated Press: „Am auzit semnalul locomotivei, apoi o bubuitură puternică.
Credeam că e un accident obișnuit, dar nimeni nu și-ar fi imaginat că e un autobuz plin de oameni.”
Compania feroviară canadiană, responsabilă de linia unde s-a produs accidentul, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a subliniat importanța respectării regulilor de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată.
Implicațiile coliziunii din Mexic
Tragedia readuce în atenție problema siguranței la trecerile de cale ferată din Mexic. Potrivit Raportului Agenției de Reglementare a Transportului Feroviar, în 2022 s-au înregistrat peste 800 de accidente la astfel de intersecții, cu o creștere semnificativă față de 2020.
În plus, cazul de la Atlacomulco nu este unul izolat. Doar luna trecută, șase persoane și-au pierdut viața într-un accident similar în statul Guanajuato, iar în 2019, nouă oameni au murit după ce un alt tren de marfă a lovit un autobuz de pasageri în Querétaro.
Experții atrag atenția că lipsa barierelor, semnalizării corespunzătoare și infrastructura învechită sporesc riscul unor astfel de tragedii.
Autoritățile mexicane au anunțat că vor evalua posibilitatea modernizării trecerilor de nivel, dar implementarea unor măsuri eficiente presupune investiții considerabile.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.