Iulia Moise

Iulia Moise

Iulia Moise este redactor la Evenimentul Zilei. A absolvit Universitatea București, secția Limbi Străine. Este pasionată de arta culinară și fotografie.
Iohannis, îndemnat să își regândească decizia. Jurnalistă controversată în prim-plan

Iohannis, îndemnat să își regândească decizia. Jurnalistă controversată în prim-plan

Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (CMCA) îi solicită președintelui Klaus Iohannis să renunțe la numirea Oanei Stăncilescu în CASAS. Prin intermediul unei scrisori, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului...

Scandal la Timișoara pe tema caratinărilor. Declarațiile uimitoare ale lui Dominic Fritz

Scandal la Timișoara pe tema caratinărilor. Declarațiile uimitoare ale lui Dominic Fritz

Scandal la Timișoara pe tema caratinărilor. Primarul Diminic Fritz susține că DSP a propus continuarea carantinei în localităţile cu primari USR PLUS şi PSD şi ridicarea în cele cu primari...

Scandal în plină stradă. A fost nevoie să scoată arma din dotare. La un pas de tragedie

Scandal în plină stradă. A fost nevoie să scoată arma din dotare. La un pas de tragedie

Sindicatul Europol atrage atenția supra unui incident revoltător care s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Satul Mare. Totul s-a petrecut în plină stradă, iar până la a...

Cutremur în România, duminică dimineață. Unde a avut loc și ce magnitudine a avut

Cutremur în România, duminică dimineață. Unde a avut loc și ce magnitudine a avut

Un cutremur s-a produs, duminică dimineață, în Banat, transmite Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). Duminică dimineață, un cutremur s-a produs în Banat, Caraș-Severin, transmite Insitutul Național pentru Fiziaca Pământului...

Alertă. Momente cumplite pentru Andreea Marin. Poliția a intervenit de urgență

Alertă. Momente cumplite pentru Andreea Marin. Poliția a intervenit de urgență

Sâmbătă seară, hoții au încercat să spargă casa din Voluntari a Andreei Marin. Oamenii legii au deschis un dosar penal. Hoții au încercat să spargă casa din Voluntari a Andreei...

Denise Rifai, dezvăluiri fără perdea. Acesta a fost cel mai sfâșietor moment din viața ei

Denise Rifai, dezvăluiri fără perdea. Acesta a fost cel mai sfâșietor moment din viața ei

Denise Rifai, una dintre cele mai îndrăgite jurnaliste din România a povestit despre adevăratele motive care au stat în spatele plecării de la Realitatea. Denise Rifai, despre motivele plecării de...

Nici pandemia nu le stă în cale. Turiștii au luat cu asalt Poiana Brașov. Cozi kilometrice

Nici pandemia nu le stă în cale. Turiștii au luat cu asalt Poiana Brașov. Cozi kilometrice

Cu toate că ne află în valul al III-lea al pandemiei, turiștii par să ne se teamă de nimic, formând cozi uriașe pe pârtiile din Poiana Brașov. În acest weekend,...

MApN turează motoarele la maximum. Câte persoane se vor putea imuniza în fiecare zi

MApN turează motoarele la maximum. Câte persoane se vor putea imuniza în fiecare zi

Ministerul Apărării Naționale va crește capacitatea de vaccinare în centrele proprii, începând de luna viitoare, anunță instituția. Ministerul Apărării Naționale (MApN) va crește capacitatea de vaccinare în centrele proprii, începând...

Mutarea care încinge UE se petrece fix la granița României. Anunțul e oficial

Mutarea care încinge UE se petrece fix la granița României. Anunțul e oficial

Premierul Ungariei, Viktor Orban, anunță că naționaliștii ungari își unesc forțele cu naționaliștii din Polonia și Italia. Naționaliștii ungari își unesc forțele cu naționaliștii din Polonia și Italia. Naţionaliştii ungari...

Cutremur uriaș de 7,2 grade. Autoritățile au emis alertă de tsunami

Cutremur uriaș de 7,2 grade. Autoritățile au emis alertă de tsunami

Sâmbătă, un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în nord-estul Japoniei. Autoritățile au emis alertă de tsunami. Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs sâmbătă în nord-estul Japoniei, iar autorităţile...

Clanul Duduianu are un nou șef. Urmașul lui Emi Pian are doar 21 de ani

Clanul Duduianu are un nou șef. Urmașul lui Emi Pian are doar 21 de ani

La aproape jumătate de an după moartea lui Emi Pian, Clanul Duduianu are un nou șef. Conducerea a fost preluată de către unul dintre puținii membri care se află în...

Turcia se retrage din convenția pentru combaterea violenței împotriva femeilor

Turcia se retrage din convenția pentru combaterea violenței împotriva femeilor

Turcia se retrage din Convenţia de la Istanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. Turcia se retrage din Convenția de la Istanbul. Turcia s-a retras din primul instrument obligatoriu...

CTP iese la atac în cazul medicului Flavia Groșan. „Un Maglavit perfect”

CTP iese la atac în cazul medicului Flavia Groșan. „Un Maglavit perfect”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a făcut precizări despre cazul Flavia Groșan, cea care susține că a vindecat de COVID o mie de pacienți. CTP, despre cazul medicului Flavia Groșan....

Boris Johnson și-a luat inima în dinți și s-a vaccinat cu AstraZeneca. „Cel mai bun lucru”

Boris Johnson și-a luat inima în dinți și s-a vaccinat cu AstraZeneca. „Cel mai bun lucru”

Premierul britanic Boris Johnson s-a vaccinat cu AstraZeneca. Prima doză a vaccinului i-a fost administrată vineri seară. Premierul britanic Boris Johnson s-a vaccinat cu AstraZeneca. Oficialul a primit, vineri seară,...

Gheorghiță, despre vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză. „Nu se recomandă...”

Gheorghiță, despre vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză. „Nu se recomandă...”

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, susține că nu se poate dovedi o legătură între serul de la AstraZeneca și apariția trombozei. Nu se poate dovedi o legătură între...

Erupție vulcanică în Islanda. A fost declanșat cod roșu. Video

Erupție vulcanică în Islanda. A fost declanșat cod roșu. Video

Vineri, un vulcan a intrat în erupţie la circa 40 de kilometri de capitala Islandei, Reykjavik, au aununțat autoritățile islandeze. Un vulcan a intrat în erupție la circa 40 de...

Teorie incredibilă. Elementul-surpriză care a contribuit la apariția vieții pe Pământ

Teorie incredibilă. Elementul-surpriză care a contribuit la apariția vieții pe Pământ

Fulgerele ar fi putut contribui la apariția vieții pe Pământ, arată un studio realizat de oamenii de știință din Statele Unite și UK. Fulgerele ar fi putut contribui la apariția...

Noile reguli ale pandemiei aduc statul român în fața instanței. Ce legi ar fi încălcate

Noile reguli ale pandemiei aduc statul român în fața instanței. Ce legi ar fi încălcate

Un avocat din Brașov dă statul român și CNSU în judecată pentru modificarea orei la care românii trebuie să intre în casă. Alexandru Goga, un avocat din Brașov a luat...

Omenirea, în pericol? Un asteroid de mari dimensiuni se apropie amenințător de Pământ

Omenirea, în pericol? Un asteroid de mari dimensiuni se apropie amenințător de Pământ

Duminică, pe data de 21 martie, asteroidul 2001 FO32 va trece pe lângă Pământ, anunță oamenii de știință de la NASA. Pe 21 martie, asteroidul 2001 FO32 va trece pe...

Dublu avertisment de la ANM. 13 județe vor fi lovite de ninsori și viscol

Dublu avertisment de la ANM. 13 județe vor fi lovite de ninsori și viscol

ANM a emis o avertizare de Cod portocaliu de ninsori şi viscol în 13 judeţe. De asemenea, a fost emisă și o avertizare de Cod galben şi informare de vreme...