Turcia se retrage din Convenția de la Istanbul. Turcia s-a retras din primul instrument obligatoriu din lume pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, potrivit unui decret prezidenţial publicat vineri. Această decizie a atras imediat criticile principalului partid de opoziţie, notează AFP.

Potrivit Convenției de la Istanbul din 2011, guvernele trebuie să adopte o legislaţie care să pedepsească violenţa domestică şi abuzurile similare, inclusiv violul conjugal şi mutilarea genitală feminină.

Conservatorii sunt de părere că această cartă dăunează unității familiale, încurajează divorțul, iar comunitatea LGBTQ  se folosește de referințele sale la egalitate astfel încât să obțină o mai mare acceptare în societate.

Turcia dezbătuse o posibilă retragere din Convenţie după ce un responsabil al partidului la putere al președintelui Recep Tayyip Erdogan a ridicat problema abandonării tratatului anul trecut.

La momentul respectiv, mii de femei au ieşit pe străzile Istanbulului şi altor oraşe, solicitând guvernului să respecte Convenţia. Principalul partid de opoziţie, CHP, a criticat această decizie.

Turcia se retrage din Convenția de la Istanbul. Opoziția, mesaj critic

Vicepreşedinta CHP pentru drepturile omului, Gokce Gokcen, a scris pe Twitter că abandonarea convenţiei „înseamnă a lăsa femeile să fie ucise”.

Constituţia Turciei şi reglementările interne ar fi în schimb „garanţia drepturilor femeilor”, a afirmat Zehra Zumrut Selcuk, ministrul familiei, muncii şi serviciilor sociale, potrivit agenţiei oficiale de presă, Anadolu.

Violenţa domestică şi feminicidul rămân o problemă gravă în Turcia. Doar anul trecut peste 300 de femei au fost asasinate, potrivit grupului pentru apărarea drepturilor We Will Stop Femicide.

Și Polonia a anunțat că se retrage din Convenția de la Istanbul

În vara anului trecut, Polonia a anunțat că se retrage din tratatul european de prevenire a violenței împotriva femeilor. Mii de femei au protestat în mai multe orașe din Polonia după acest anunț.

La momentul respectiv, ministrul polonez al Justiției, Zbigniew Ziobro, a declarat că acest tratat este „dăunător”, deoarece a impus școlilor să-i învețe pe copii despre gen.

Ziobro a adăugat că reformele introduse în ultimii ani în Polonia oferă „suficientă” protectie femeilor. Convenția de la Istanbul  încalcă drepturile părinților și „conține elemente de natură ideologică”, a spus Zbigniew Ziobro.