Premierul britanic Boris Johnson s-a vaccinat cu AstraZeneca. Oficialul a primit, vineri seară, o primă doză de vaccin AstraZeneca împotriva coronavirusului, la o zi după asigurările date de autorităţile de reglementare britanică şi europeană cu privire la siguranţa serului, relatează AFP.

„Nu am simţit practic nimic”, a declarat liderul după ce a fost vaccinat la Spitalul St Thomas din Londra, unde a stat trei zile la terapie intensivă în aprilie 2020, când a fost bolnav de COVID-19. El i-a îndemnat pe britanici să se vaccineze deoarece „cel mai bun lucru pentru voi, familia voastră şi toţi ceilalţi”.

Premierul britanic Boris Johnson s-a vaccinat cu AstraZeneca. Statele din UE au reluat vaccinarea

Joi, După ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a concluzionat că vaccinul grupului suedezo-britanic este „sigur şi eficient”, mai multe ţări europene au reluat vaccinarea, după ce o suspendaseră din cauza temerilor de efecte secundare, în special formarea de cheaguri de sânge.

„Comitetul (pentru evaluarea riscului în materie de farmacovigilenţă) a ajuns la o concluzie clară: este vorba despre un vaccin sigur şi eficace”, a declarat directoarea executivă a EMA, Emer Cooke, într-o videoconferinţă.

„Beneficiile în ceea ce priveşte protecţia împotriva COVID-19, cu riscul asociat de deces şi spitalizare, depăşesc posibilele riscuri de efecte secundare”, a mai precizat Cooke.

Cu toate acestea, agenţia ”nu poate exclude definitiv” o legătură între vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 şi problemele rare de coagulare a sângelui, a mai spus directoarea.

„Pe baza probelor disponibile şi după zile de analiză aprofundată” a datelor disponibile, „nu putem cu toate acestea exclude definitiv o legătură între aceste cazuri şi vaccin”, a subliniat Cooke.

Comitetul se securitate al EMA a recomandat aşadar „conştientizarea în ceea ce priveşte potenţialele riscuri şi asigurarea că vor fi incluse în prospectul produsului”.

Agenţia recomandă totodată „alertarea cu privire la astfel de eventuale maladii rare şi furnizarea de informaţii profesioniştilor din domeniul sanitar şi persoanelor vaccinate pentru a ajuta la oprirea şi atenuarea oricărui eventual efect secundar”, a mai declarat Cooke.

EMA va lansa totodată „investigaţii suplimentare pentru a afla mai multe despre aceste cazuri rare”, a mai precizat aceasta, afirmând: „Dacă ar fi vorba despre mine, m-aş vaccina chiar mâine”.

Un număr de 15 ţări, printre care Germania, Franţa şi Italia, au suspendat preventiv utilizarea acestui vaccin după semnalarea unor efecte secundare precum dificultăţi de coagulare a sângelui şi formarea unor cheaguri de sânge.