Gheorghiță, despre vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză. „Nu se recomandă...”
- Iulia Moise
- 20 martie 2021, 09:23
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, susține că nu se poate dovedi o legătură între serul de la AstraZeneca și apariția trombozei.
Nu se poate dovedi o legătură între serul de la AstraZeneca și apariția trombozei, a declarat, vineri seară, la un post de televiziune medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. Printre altele, medicul a mai prezentat simptomele la care trebuie să fie atenți cei care s-a imunizat cu acest ser.
„La acest moment nu se recomandă tratamentul preventiv cu anticoagulant. Din datele centralizate de Agenția Europeană a Medicamentului, vorbim de aproximativ 13 cazuri de tromboză venoasă de sinus cerebral, ceea ce înseamnă, din 20 de milioane de persoane vaccinate la nivel european și în Marea Britanie, este aproape imposibil de făcut o legătură de cauzalitate între vaccin, vaccinare și apariția acestor fenomene extrem de rare.
De aceea, în recomandările și în precauțiunile care vor fi menționate în prospect, cred că ce este mai important este să transmitem persoanelor care sunt eventualele semne de alarmă care să îi determine să solicite un consult medical după vaccinare.
Vorbim de situații extrem de rare, însemnând 3, 4, 5 cazuri la 1 milion de persoane vaccinate. În condițiile în care suntem în plină pandemie și știm foarte bine că avem un număr mare de cazuri asimptomatice și că această infecție cu Sars-CoV-2 evoluează cu un status pro-trombotic este foarte greu de spus care este nivelul de risc de apariție a acestor evenimente trombotice la populația actuală, în context pandemic și care este aportul, dacă există un aport, pe care îl aduce vaccinul”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, vineri seară.
Valeriu Gheorghiță, despre legătura dintre serul de la AstraZeneca și apariția Trombozei
„Se recomandă precauție și atenție la anumite simptome, cum ar fi o durere de cap care persistă, debutează la cel puțin 3 zile de la vaccinare și care nu se controlează cu un tratament obișnuit. Atunci, persoana respectivă trebuie să se adreseze unui serviciu medical. În general, se pare că se profilează acest sindrom care s-ar instala între 4 și 14 zile de la momentul vaccinării, fără să existe o relație de cauzalitate dovedită la acest moment.
Este un lucru absolut normal să se investigheze în continuare și să se încurajeze monitorizarea și raportarea tuturor reacțiilor adverse, tocmai pentru că vorbim de două particularități: de o pandemie în care infecția cu Sars-CoV-2 evoluează, în multe cazuri, în cel puțin 30-40% din cazuri, asimptomatic și determină o stare pro-trombotică; vorbim de milioane de persoane vaccinate.
O asemenea campanie de vaccinare nu s-a mai întâmplat, așa încât putem să avem de-a face și cu evenimente extrem de rare, pe care, la acest moment, este imposibil să le putem lega sau să le excludem de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiță, la Digi24.