Austria, de neînduplecat cu migranţii: Vor fi expulzaţi toţi cei care au comis chiar şi un delict minor

Austria, de neînduplecat cu migranţii: Vor fi expulzaţi toţi cei care au comis chiar şi un delict minor

Austria înăspreşte legea privind azilul: Toţi migranţii care au comis un delict minor, vor fi expulzaţi. Kurz vrea ca toată Europa să adopte această poziţie.

Ministrul austriac de Interne, Herbert Kickl, a anunţat o întărire a legislaţiei privind azilul. Contextul este următorul: moartea a patru femei în două săptămâni. Trei crime din patru sunt fapte ale migranţilor. ''Noi avem o situaţie deosebită'', a declarat Kickl, potrivit unui raport publicat în Kronen- Zeitung. Aceasta necesită ''ca noi să reflectăm la emiterea de noi măsuri''. El nu vrea să lase ca ''vechile reglementări'', să permită astfel de acte sângeroase.

O măsură va fi aceea de a îmbunătăţi legea privind azilul. Concret, toate formele de delict trebuie să  facă loc unei proceduri de expulzare. Întrebat de către jurnalişti despre chestiunea dacă ştie că acest lucru se va aplica chiar şi pentru cel mai mic furt, ministrul a răspuns: ''Cu cât pragul este mai mic, cu atât mai bine''.

Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite asupra refugiaţilor, ţările gazdă pot expulza migranţii condamnaţi pentru "o crimă deosebit de gravă", cum ar fi crima, violul sau jaful armat, dar nu pentru infracţiuni mai puţin grave, mărunte.

''Cei care cer azil deşi au comis  fapte penale, trebuie să fie expulzaţi rapid acolo de unde au venit'', a precizat cancelarul austriac Sebastian Kurz. El consideră că ''este foarte problematic'' dacă o crimă gravă a ajuns să fie etalonul pentru expulzarea unui migrant. ''Acest lucru nu este conform bunului simţ şi nu are niciun sens pentru populaţia austriacă'', a declarat Kurz. Austria prevede de asemenea să facă presiuni în favoarea unor schimbări similare în tot ansamblul Uniunii europene, notează Junge freiheit