Aurul marchează un nou vârf istoric: creștere spectaculoasă în context economic incert la nivel global

Aurul marchează un nou vârf istoric: creștere spectaculoasă în context economic incert la nivel globalValoarea aurului. Sursa foto: Pixabay

Prețul aurului a atins un nivel record la începutul lunii septembrie, depășind pragul de 3.650 de dolari pe uncie, pe fondul tensiunilor economice globale, a inflației persistente și a achizițiilor continue realizate de băncile centrale. Vineri, 12 septembrie, Banca Națională a României anunțat prețul unui gram de aur de 506.8417 lei.

Aurul marchează un nou vârf istoric: creștere spectaculoasă în context economic incert la nivel global

Valoarea aurului a înregistrat o creștere de peste 33% de la începutul anului, iar în ultimele trei săptămâni s-a apreciat cu 11%, pornind de la un nivel de aproximativ 3.300 dolari pe uncie. Această evoluție întărește percepția că aurul este considerat „ca activ de refugiu în perioade de  turbulențe economice”, se arată în analiza publicată de mediafax.ro.

Cererea globală a aurului se menține ridicată, depășind anual 5.000 de tone. Principalii factori care susțin acest interes sunt economiile emergente – în special China – dar și strategiile băncilor centrale, care își consolidează rezervele. În plus, speculațiile privind o eventuală reducere a dobânzilor de referință în Statele Unite contribuie la orientarea investitorilor către active considerate sigure, precum aurul.

Aurul, activ de refugiu în vremuri de incertitudine economică

Potrivit sursei citate, de-a lungul timpului, aurul s-a dovedit a fi un activ solid în contextul unor turbulențe economice majore. În perioade marcate de crize, acest metal prețios a reușit să ofere randamente notabile: în jur de 16% în timpul crizei dot-com din 2001, aproximativ 25% în timpul crizei financiare globale din 2007–2009 și o creștere similară în anul 2020, pe fondul incertitudinilor generate de pandemia globală.

Aceste performanțe susțin opiniile unor analiști de pe Wall Street, inclusiv ale experților de la Goldman Sachs, care prevăd un preț de minimum 4.000 de dolari pe uncie până la finalul anului. În scenariul în care investitorii ar redirecționa doar 1% din fondurile plasate în obligațiuni americane către aur, prețul ar putea atinge chiar pragul de 5.000 de dolari pe uncie.

aurul se scumpeste

Sursa foto Arhiva EVZ

În plan local, experiențele economice dificile din trecut – precum hiperinflația anilor ’90 sau prăbușirea pieței imobiliare în 2008 – au consolidat percepția aurului ca element de stabilitate și mijloc de conservare a valorii.

„Specialiștii atrag atenția că aurul de investiție, lingouri, monede sau fonduri tranzacționate la bursă, este diferit de bijuterii, care implică costuri suplimentare și TVA, în timp ce aurul investițional în Uniunea Europeană este scutit de TVA și garantat de monetării sau rafinării acreditate”, se mai arată în analiză.

În perioadele de incertitudine, aurul nu este doar un lux, ci o necesitate

În contextul instabilității economice, aurul rămâne o soluție viabilă pentru protejarea valorii economiilor personale, fiind perceput tot mai mult ca un instrument accesibil, nu doar un simbol al luxului. Potrivit lui Victor Dima, managerul Departamentului de Trezorerie, Tavex România, metalul prețios s-a dovedit constant în fața marilor turbulențe financiare din ultimele decenii.

Expertul subliniază că investițiile în aur nu sunt rezervate exclusiv persoanelor cu venituri ridicate. Variantele disponibile pe piață, precum lingourile de un gram sau fondurile tranzacționate la bursă (ETF-uri) cu cerințe minime de capital, permit aproape oricui să acceseze acest tip de plasament.

Strategiile bazate pe achiziții regulate, chiar și în sume mici, pot contribui la protejarea puterii de cumpărare, limitarea efectelor inflației și consolidarea unei baze financiare sigure pe termen lung.

„În perioadele de incertitudine, aurul nu este doar un lux, ci o necesitate (...). Chiar și investițiile mici și constante, realizate în timp, pot ajuta la menținerea puterii de cumpărare, reducerea expunerii la inflație și consolidarea securității financiare pe termen lung. Aurul și-a dovedit reziliența în fiecare criză majoră din ultimele decenii și continuă să fie un reper de încredere pentru cei care caută stabilitate,” a explicat Victor Dima, Managerul Departamentului de Trezorerie Tavex România.

Ne puteți urmări și pe Google News