Aurul, mai scump ca niciodată. Un nou record istoric pe piață
- Bianca Ion
- 12 septembrie 2025, 08:56
Lingouri de aur. Sursă foto: Freepik
Aurul a atins în septembrie un record absolut, depășind pragul de 3.650 dolari/uncie, pe fondul presiunilor inflaționiste și al instabilității globale. „În perioadele de incertitudine, aurul nu este doar un lux, ci o necesitate”, a declarat Victor Dima, Managerul Departamentului de Trezorerie Tavex România, citat de Mediafax.
Evoluția spectaculoasă vine după ce, de la începutul anului, metalul prețios s-a apreciat cu mai bine de o treime. Doar în ultimele trei săptămâni, aurul a câștigat 11%, urcând de la 3.300 dolari/uncie până la actualul vârf istoric. Aceste creșteri confirmă statutul metalului prețios drept activ de refugiu pentru investitori în perioade de turbulențe economice sau geopolitice.
Creșterea cererii globale și perspectivele analiștilor
Cererea anuală de aur depășește 5.000 de tone, dominată de achizițiile masive din Asia, în special din China, dar și de băncile centrale care își consolidează rezervele. Totodată, așteptările privind reducerea dobânzilor în SUA au alimentat plasamentele în active sigure, ceea ce a sporit și mai mult interesul pentru aur.
Istoria arată că aurul a oferit randamente semnificative în momente de criză: 16% în timpul crizei dot-com din 2001, 25% în perioada crizei financiare globale dintre 2007 și 2009 și 25% în timpul pandemiei din 2020. Tocmai această rezistență îi face pe analiștii de pe Wall Street să fie optimiști. Goldman Sachs estimează un nivel minim de 4.000 dolari/uncie până la finalul anului, iar în scenariul în care investitorii ar muta chiar și 1% din plasamentele din titluri de stat americane către aur, prețul ar putea urca până la 5.000 dolari.

Monede de aur. Sursă foto: Freepik
Aurul, protecție împotriva inflației pentru români
Pentru România, experiențele dure din anii ’90, când hiperinflația a erodat economiile populației, dar și criza din 2008, când piața imobiliară s-a prăbușit, au arătat că aurul rămâne un reper de stabilitate. Specialiștii atrag atenția că există o diferență între aurul investițional – lingouri, monede sau ETF-uri, scutit de TVA și garantat de monetării acreditate – și bijuterii, care implică taxe suplimentare și costuri de procesare.
„Încurajăm oamenii să privească aurul ca pe un instrument practic și accesibil pentru protejarea economiilor. Cu opțiuni precum lingourile de 1 gram sau ETF-urile cu praguri reduse de intrare, oricine poate începe să își construiască un plan de siguranță. Chiar și investițiile mici și constante, realizate în timp, pot ajuta la menținerea puterii de cumpărare, reducerea expunerii la inflație și consolidarea securității financiare pe termen lung. Aurul și-a dovedit reziliența în fiecare criză majoră din ultimele decenii și continuă să fie un reper de încredere pentru cei care caută stabilitate”, a mai subliniat Victor Dima.
Prognoze economice și impact pentru România
Pe plan intern, perspectivele pe termen mediu arată o temperare a inflației, aflată acum la 7,8%. Totuși, presiunile asupra puterii de cumpărare rămân, mai ales în contextul unei posibile deprecieri a leului și al creșterii masei monetare cu aproximativ 15%. Aceste evoluții mențin climatul inflaționist, ceea ce sporește relevanța diversificării portofoliilor.
Aurul rămâne, în acest cadru, unul dintre cele mai sigure instrumente de protecție financiară, atât pentru investitori instituționali, cât și pentru populație. Creșterea prețului său pe piețele internaționale confirmă tendința de a fi perceput drept scut în perioade marcate de incertitudine și schimbări economice rapide.