AUR îi creează probleme lui Klaus Iohannis. Liderul partidului a început demersurile pentru verificarea averii președintelui României
- Andra Puiu
- 27 octombrie 2022, 17:05
AUR i-a declarat război total președintelui Klaus Iohannis, aflat pe final de mandat. Oamenii lui George Simion caută modalități prin care să-l înghesuie la colț pe șefull statului.
Klaus Iohannis a pierdut definitiv, în 2017, una dintre case, în urma unei decizii a instanței. S-a dovedit, atunci, că imobilul care a produs o mulțime de bani, din chirii, a fost luat cu acte false. Totuși, președintelui României i-au mai rămas alte cinci imobile achiziționat „cu ghinion” și „din meditații”. De-a lungul timpului, Iohannis ar fi obținut sute de mii de euro din închirierea imobilelor dobândite suspect.
Acest subiect a fost ascuns îndelung, dar partidul AUR a decis să redeschidă cazul. Liderul deputaților AUR, Antonio Andrușceac, a declarat, miercuri, 26 octombrie, că a început să facă demersuri procedurale pentru a fi organizată o ședință în plenul Parlamentului. Aceasta ar avea ca scop adoptarea unei hotărâri privind demararea formalităților legale de verificare a averii șefului statului.
În același timp, politicianul AUR a precizat că s-ar putea discuta și în legătură cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, ICCJ, care a decis închiderea a mii de dosare penale. În legătură cu acest subiect, Andrușceac a precizat că hotărârea ICCJ nu este întâmplătoare. De asemenea, deputatul a mai susținut că încearcă să depună documentul pentru verificarea averii lui Iohannis de mai multe săptămâni. Mai mult decât atât, AUR vrea ca președintele să participe la această ședință.
Cum poate fi verificată averea lui Klaus Iohannis
Politicianul susține că solicitarea AUR are la bază articolul 25 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averilor demnitarilor, magistraţilor şi a persoanelor cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici. Așadar, legea prevede că averea liderului de la Cotroceni poate fi certată numai după terminarea mandatului.
De asemenea, oficialul AUR a lansat o serie de acuzații grave la adresa celui poreclit „Chiriașul de la Cotroceni”, de fostul prim-ministru, Ludovic Orban. „Considerăm că unele din acțiunile pe care domnul președinte Klaus Werner Iohannis le-a întreprins au o vădită tentă antiromânească, cum ar fi și presiunile pe care le-a făcut împotriva ministrului Apărării Dîncu, cum au fost presiunile pe care le face în mod constant pentru vânzarea din rezervele naționale ale statului, rezerve strategice. (…)”.
În același timp, Andrușceac a mai precizat că Guvernul permite mai multe nereguli în ceea ce privește legislația din România. În plus, coaliția de guvernare ar permite abuzuri asupra Constituției. „Vom solicita instanţelor să reanalizeze aceste documente, am depus şi contestaţii”, a afirmat Antonio Andruşceac, potrivit RomâniaTV.