Au sustras Trump și echipa sa de campanie bani de la donatori după alegerile prezidențiale din 2020?

Au sustras Trump și echipa sa de campanie bani de la donatori după alegerile prezidențiale din 2020? Donald Trump încearcă să amâne procesele. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Procurorii federali americani care investighează asaltarea Capitoliului din 6 ianuarie 2021 de către susținătorii lui Donald Trump verifică, de asemenea, dacă fostul președinte și echipa sa au comis fraude în materie de strângere de fonduri.

Potrivit cotidianului "Washington Post", citând surse familiare cu dosarul, procurorii au emis citații pentru personal de campanie și consilieri ai fostului președinte în ultimele săptămâni.

După alegerile prezidențiale din 2020 pe care le-a pierdut, Donald Trump a susținut în mod fals că rezultatele au fost modificate. Procurorii vor să știe dacă el sau echipa sa de campanie au folosit aceste acuzații şi în e-mailuri către donatori pentru a obţine bani de la aceștia. Potrivit legii Statelor Unite, este într-adevăr ilegal să faci declarații false în e-mailuri prin care se cer bani, scrie "Washington Post".

Ce vor să stabilească procurorii în cazul lui Donald Trump

Procurorii vor să stabilească ce au spus fostul președinte și consilierii săi între ei despre această presupusă fraudă electorală și dacă diferă de ceea ce au scris în corespondența lor oficială cu potențialii sponsori.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform surselor ziarului "Washington Post", strângerea de fonduri îi adusese lui Donald Trump peste 200 de milioane de dolari (181 de milioane de euro).

Aceste dezvăluiri vin în momentul în care bărbatul dorește să candideze la președinția Statelor Unite în 2024 și când împotriva lui sunt în desfășurare mai multe anchete legale. La New York, este în curs o anchetă cu privire la mita plătită unei vedete de filme deochiate care ar fi întreținut relații sexuale cu el. De asemenea, Trump este cercetat pentru reținerea de documente secrete și conspirație pentru a anula rezultatele alegerilor din 2020. (Rador)