Atenție, soferi. Când se va deschide un nou segment de autostradă
- Mihnea Talau
- 25 iulie 2019, 20:00
Circulaţia pe Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj - Deva va fi deschisă circulației în maxim două săptămâni, se arată într-un comunicat emis joi de Ministerului Transporturilor.
„Pe Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj - Deva, ministrul Răzvan Cuc s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor şi a precizat că în maxim 2 săptămâni se va circula pe aceste loturi de autostradă", se precizează în document.
În cazul Lotului 2 al Autostrăzii Sebeş - Turda, faţă de situaţia constatată anterior vizitei de joi, când se avea în vedere inclusiv rezilierea contractului din cauza mobilizării reduse şi a întârzierii termenelor de execuţie, ministrul Transporturilor a fost mulţumit că lucrările, în prezent, sunt în graficul stabilit de către constructor.
Acesta a subliniat că, dacă vor fi mobilizaţi mai mulţi muncitori şi mai multe utilaje, este posibil ca termenul final asumat de către antreprenor să fie respectat.
„Am văzut că mobilizarea este cu totul alta faţă de când am venit şi am spus că voi rezilia contractul în acel moment. Iată că suntem în grafic, dar cu toate acestea, eu aş vrea să văd şi mai mult decât atât, ca să îşi poată susţine termenul pe care şi l-au asumat... deşi aţi văzut că eu în evaluarea pe care am făcut-o pentru kilometri care vor fi deschişi la finalul acestui an, nu m-am hazardat să spun că vom finaliza acest lot, să-l putem da în trafic, la sfârşitul anului. Constructorul şi-a menţinut acest termen inclusiv astăzi. Vreau să văd acest lucru, să fie o surpriză, suplimentar faţă de ce am spus la ultima conferinţă de presă", a precizat Răzvan Cuc.
În ceea ce priveşte Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş - Turda, ministrul de resort a precizat acesta va fi dat în folosinţă până la sfârşitul anului. Stadiul lucrărilor este de peste 70%.
„Ministrul Răzvan Cuc a reiterat faptul că pentru toate lucrările de infrastructură îşi doreşte ca termenele să fie respectate, să fie respectate standardele de calitate şi siguranţă, iar subcontractorii români să fie plătiţi la timp", se mai arată în comunicatul citat.