ATENTAT sângeros. Cel puțin 5 oameni au fost UCIȘI. Printre victime și POLIȚIȘTI

ATENTAT sângeros. Cel puțin 5 oameni au fost UCIȘI. Printre victime și POLIȚIȘTI

Cel puţin cinci oameni, printre care doi poliţişti, au fost ucise sâmbătă într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană produs în provincia afgană centrală Wardak şi revendicat de talibani, transmit AFP şi Reuters, citând surse oficiale.

Explozia a survenit în timp ce un autobuz care transporta poliţişti pătrundea într-o cazarmă la Maidan Shar, capitala provinciei. Doi poliţişti şi trei muncitori au fost ucişi, iar alţi 12 muncitori au fost răniţi, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Hekmatullah Durrani.

Conform purtătorului de cuvânt al guvernatorului provinciei, Abdul Rahman Mangal, bilanţul celor ucişi este de şase persoane.

Într-un mesaj de revendicare postat pe o reţea socială, Zabiullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, a anunţat că zeci de poliţişti au fost ucişi în explozie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Atentatul a avut loc pe fondul unor intense acţiuni diplomatice purtate de SUA pentru a convinge gruparea insurgentă să negocieze încetarea războiului.

Într-un gest aparent de destindere, autorităţile pakistaneze l-au eliberat miercuri pe Abdul Ghani Baradar, fost număr doi al talibanilor, care l-a ajutat pe mollahul Omar să fondeze mişcarea.

Vineri, aviaţia afgană a bombardat mai multe poziţii ale talibanilor în provincia Kandahar, unde se desfăşoară un scrutin legislativ, amânat cu o săptămână faţă de alegerile din restul ţării. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kandahar a precizat că 56 de talibani au fost ucişi în operaţiune, care a avut loc în urma informaţiilor că talibanii pregăteau să desfăşoare atacuri sâmbătă, transmite Agerpres.