Atacul din Bistrița. Elevii au revenit la cursuri și au cerut ajutorul consilierilor școlari
- Mădălina Sfrijan
- 21 octombrie 2026, 18:07
Atac Bistrița. Sursa foto: Captură video/Colaj EVZ
Mai mulți elevi de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița au solicitat sprijin psihologic la revenirea fizică la cursuri, miercuri, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un băiat de 13 ani. Copiii au avut nevoie de discuții cu specialiștii pentru a se simți în siguranță, potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie.
Măsuri speciale în școala din Bistrița după atacul cu cuțitul. Mai mulți elevi au cerut sprijin
„Am fost dimineață acolo, și la 9, și la 10. Au fost elevi care au solicitat o scurtă discuție cu consilierii școlari, voiau să aibă o siguranță în plus, să simtă o vorbă bună. N-au fost cazuri deosebite, ca să zic așa, dar au fost cazuri, de copii. (…) Colega care e consilier școlar acolo se bucura că au trecut fără probleme, ca o zi normală de școală”, a declarat Șteopoaie.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a dispus măsuri speciale pentru trei clase afectate direct de incident: cea în care s-a produs atacul, clasa în care este dirigintă profesoara de matematică rănită și clasa din care face parte băiatul de 13 ani acuzat de atac.
Trei clase au primit sprijin psihologic suplimentar
La prima oră, elevii din aceste clase au fost însoțiți de profesori, un psiholog clinician și un consilier școlar, care au discutat cu ei pentru a-i ajuta să gestioneze situația.
Directoarea Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din Bistrița, Claudia Feldrihan, a declarat că miercuri nu s-au înregistrat numeroase absențe. Totodată, echipaje de poliție au fost prezente în școală și în exteriorul acesteia pe tot parcursul zilei.
„Lucrurile au fost bine, la fel ne organizăm și mâine, și cu poliția în interior și exterior, și cu IȘJ - domnul general va fi alături de noi la un moment dat, și cu parte de psiholog clinician și consilieri școlari”, a mai spus directoarea.
Poliția a emis ordine de protecție pentru șase elevi și profesoara rănită
Polițiștii au emis marți seară șapte ordine de protecție provizorii extinse, care îi vizează pe șase elevi ai școlii și pe profesoara în vârstă de 28 de ani, rănită în atac. Băiatului de 13 ani i-a fost montată o brățară de monitorizare, potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.
Printre elevii protejați se află băiatul care ar fi fost ținta inițială a atacului, cel mai probabil din motive rasiale, precum și colegul care a intervenit pentru a-l apăra și a suferit mai multe leziuni. Acesta din urmă a fost externat, cu recomandări medicale.
Băiatul de 13 ani este internat la Psihiatrie infantilă
Minorul care ar fi comis atacul se află în prezent internat la Psihiatrie infantilă, în Cluj-Napoca, fiind însoțit de mama sa.
Marți, în ziua de după incident, cursurile de la școala din Bistrița s-au desfășurat online. Miercuri, elevii au revenit în sălile de clasă, în condițiile unor măsuri suplimentare de securitate și ale sprijinului oferit de specialiști.