Astronomii au descoperit o stea pitică albă care a înghițit o planetă similară cu Pluto

Astronomii au descoperit o stea pitică albă care a înghițit o planetă similară cu PlutoSursa foto: Pixabay.com

Pitica albă a acumulat un corp ceresc înghețat asemănător planetei pitice Pluto, oferind indicii asupra potențialului existenței planetelor locuibile dincolo de Sistemul Solar. Corpul ceresc care se află în Calea Lactee la aproximativ 255 de ani-lumină de Pământ și  este o stea cu 57% din masa Soarelui, potrivit revistei Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Cum a fost descoperită pitica albă

Astronomii au folosit telescopul spațial Hubble pentru a analiza pitica albă, o rămășiță stelară ce reprezintă nucleul colapsat al unei stele care a consumat tot hidrogenul disponibil. Aceasta pitică albă, rezultatul unei stele cu 50% mai masive decât Soarele, are diametrul aproximativ egal cu cel al Pământului, dar o masă de aproape 190.000 de ori mai mare.

“Pitica albă probabil a acumulat fragmente din scoarța și mantaua unei planete înghețate asemănătoare lui Pluto”, a declarat Snehalata Sahu, autoarea principală a studiului publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Boris Gaensicke, coautor al studiului, a explicat că gravitația puternică a piticii albe deformează și dezintegrează corpurile apropiate, fie că este vorba de un obiect întreg sau de fragmente rezultate din coliziuni.

Steaua a înghițit un corp ceresc bogat în azot

Analiza chimică a piticei albe a arătat că obiectul înghițit nu era o cometă, ci un corp înghețat bogat în azot, similar suprafeței lui Pluto. “Dovezile cheie provin din abundența neobișnuit de mare de azot, mult mai mare decât în materialul cometic tipic”, a subliniat Snehalata Sahu.

Pluto

Pluto / Sursa foto: dreamstime.com

Piticele albe se formează în urma etapelor finale ale vieții stelare, când gravitația determină colapsul stelei și ejectarea straturilor externe. Rata de acumulare a materialului pe pitica albă a fost echivalentă cu masa unei balene albastre care ar cădea pe stea în fiecare secundă și s-a menținut constant timp de cel puțin 13 ani.

Studiul confirmă existența corpurilor înghețate în alte sisteme

Aceste observații confirmă existența corpurilor înghețate în alte sisteme planetare și sugerează că asemenea obiecte pot transporta apă și compuși organici esențiali pentru apariția vieții, așa cum se întâmplă și în Sistemul Solar.

Studiul oferă indicii despre modul în care corpurile cerești bogate în apă pot contribui la formarea mediilor locuibile în afara Sistemului Solar. “Detectarea corpurilor cerești bogate în apă în jurul altor stele confirmă existența unor rezervoare vitale pentru chimia prebiotică și apariția vieții”, a explicat coordonatoarea cercetării.

 

Ne puteți urmări și pe Google News