Astăzi este cea mai tristă zi a anului. Cum s-a ajuns la controversata teorie -Blue Monday

Astăzi este cea mai tristă zi a anului. Cum s-a ajuns la controversata teorie -Blue Monday

Cea mai deprimantă zi a anului este marcată luni în calendar. Denumirea „Blue Monday” (lunea tristă) se atribuie celei de-a treia zi de luni a fiecărui an.

Astăzi este cea mai tristă zi a anului. Stabilită după criterii mai mult sau mai puțin științifice în urmă cu 15 ani, această marcare a celei mai triste zi a anului este, de fapt, un prilej de a reflecta asupra uneia dintre bolile acestui secol: depresia.

Psihologul britanic Cliff Arnall a fost cel care a lansat în 2005 teoria despre „Blue Monday”.

El a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula care este ziua cea mai deprimantă din an. A luat în considerare mai mulți factori. Condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.

Unul din zece români suferă de depresie

Specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății denumesc noua maladie mondială: depresia. De „boala secolului” suferă unul din zece români.

Studiile făcute în urmă cu mai mulți ani arătau că până în 2030, depresia risca să devină principala cauză a mortalității. Între timp, a apărut pandemia, lockdown-ul, izolarea care a accentuat acestei stări. În Japonia, de pildă, în octombrie 2020 au murit mai mulți oameni pentru că s-au sinucis decât oamenii care au murit de COVID în tot anul. Iar sinuciderile s-au înregistrat în special în rândul femeilor.

Astăzi este cea mai tristă zi a anului. Care sunt cauzele

În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi dulciuri din luna decembrie. Iar conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil. Atunci, nivelul de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

Un alt motiv de depresie, vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată. Nu în ultimul rând, se ia în considerare şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni.

La toate acestea, în 2021 se adaugă condițiile speciale de pandemie, un factor pe care autorul teoriei nu l-a luat, desigur, în calcul.

După primul studiu realizat de cercetătorul britanic pe această temă, în 2005, alte analize au întărit ipoteza „Blue Monday". Una dintre ele a demonstrat, de exemplu, că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă. Un alt studiu a evidenţiat o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă.

Originile „Blue Monday”

„Blue Monday”, la origine, a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism. Aceasta promova avantajele călătoriilor programate în luna ianuarie. Tocmai de aceea, această teorie a psihologului a fost contestată, unii acuzând că opinia publică este influenţată în mod voit, ca să-şi programeze o vacanţă în această perioadă, pentru a scăpa de starea de depresie.

În 2014, o companie de băuturi a contrazis această teorie, anunţând că „Blue Monday” nu este în cea de-a treia zi de luni a anului, ci în prima zi de luni a anului. Această zi, considera compania, este cea mai deprimantă, întrucât este prima luni la locul de muncă în noul an.

În urma unui studiu realizat în urmă cu mai mulți ani pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală, notează digi24.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News