”Asasinatul financiar” pe care îl pregătește guvernul Dragnea-Grindeanu. Avertismentul înfricoșător lansat de NN România către clienții săi
- Dodo Romniceanu
- 12 aprilie 2017, 06:47
Fondul de pensii NN cel mai mare administrator de fonduri de pensii private din România, și-a anunțat clienții cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuții în spațiul public privind o eventuală decizie de naționalizare a fondurilor de pensii private și și le cere implicare activă: ”Drepturile tale pot fi influențate de decizii politice”
“În ultimele săptămâni, au existat discuţii în spaţiul public, cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Drepturile tale de participant la Pilonul II pot fi influenţate de decizii politice precum îngheţarea valorii procentului din venitul brut aferent contribuţiei la fondul de pensii, blocarea parţială sau integrală a virării acestei contribuţii sau naţionalizarea sumelor acumulate până acum în conturile viitorilor pensionari. De aceea, este important să urmăreşti permanent ce se întâmplă cu pensia ta şi să te implici activ în demersurile de economisire suplimentară pentru un trai decent la bătrâneţe”, le transmite NN clienților săi.
Potrivit digi24/ro, naționalizarea pensiilor private a fost pusă recent pe piață de prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu și negată vehement de ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, prin reacția „Aberație!”.
„Aberaţie mai mare ca aceasta nu am auzit. Dimpotrivă, şi eu am transmis mesaje în acest sens, fondul public de pensii, Pilonul I, este într-un proces de consolidare. Deci, sarcina de transfer dinspre bugetul de stat către pilonul public de pensii este una în scădere. Deci, este un semnal foarte bun, evoluţiile sunt foarte bune, deci nu există absolut nicio raţiune ca să vorbim despre naţionalizarea Pilonului II”, a declarat ministrul, la începutul lunii.
Într-un comunicat de presă datat 1 aprilie, prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu vorbea despre „un asasinat financiar” și despre scenariul naționalizării Pilonului II de pensii.
„Denunț un asasinat financiar cu autor... cunoscut! În culisele Guvernului Grindeanu-Dragnea se discută din ce în ce mai apăsat de naționalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar. Consecințele pentru milioane de români ar fi dramatice”, arăta Predoiu, invocând și unele simulări făcute de analiști privați.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 33,176 miliarde de lei, la 28 februarie 2017, în creștere cu 30,92% față de nivelul de la 29 februarie 2016, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Fondurile de pensii private obligatorii aveau 6,856 milioane de participanți în februarie 2017.
Pilonul II este obligatoriu pentru angajații în vârstă de până la 35 de ani și opțional pentru cei în vârstă de până în 45 de ani.