Ar putea intra în vigoare un PROGRAM care sprijină TINERII crescuţi în CENTRE DE PLASAMENT

Ar putea intra în vigoare un PROGRAM care sprijină TINERII crescuţi în CENTRE DE PLASAMENT

Proiectul "Prima Cameră", program de sprijinire a tinerilor care au crescut în centre de plasament, ar putea intra în vigoare în primăvara anului viitor.

Proiectul "Prima Cameră", program de sprijinire a tinerilor care au crescut în centre de plasament, ar putea intra în vigoare în primăvara anului viitor, în primă fază urmând să fie implementat în opt judeţe, au declarat oficiali ai Ministerului Muncii, informează mediafax.ro.

Vineri, la sediul Ministerului Muncii a avut loc o dezbatere pe tema proiectului "Prima Cameră", dezbatere la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ai ONG-urilor ce se ocupă de integrarea tinerilor care au ieşit din centrele de plasament. Dezbaterea a venit după ce la sfârşitul lunii noiembrie ministrul Dragoş Pâslaru anunţa că este vorba despre un program de sprijin a tinerilor care au crescut în centre de plasament, astfel încât, pe o perioadă de doi ani, statul să suporte pentru aceştia costurile chiriei şi întreţinerii unei locuinţe. Cei care se ocupă de implementarea acestui program susţin că el va fi lansat, pentru început, în opt judeţe, costurile urmând să fie suportate din fonduri europene.

"Fără o abordare care să ţină cont de toate aspectele, nu doar de locuire, nu doar de ocupare, consiliere, nu se poate efectiv vorbi despre o tranziţie reală. Asta înseamnă prima cameră, înseamnă tranziţie de la un sistem instituţionalizat în care avem 3.000 de tineri care au trăit mai mult de 15 ani în sistem şi 13.000 de copii şi tineri care au trăit în sistem şi trăiesc în sistem din prima zi de viaţă, o tranziţie către viaţa independentă, pe componenta de locuire, educaţie, ocupare, sănătate şi dezvoltare personală.Va fi un pachet pe care îl vom pilota în opt judeţe, alegând câte un judeţ din fiecare regiune, în aşa fel încât să putem să experimentăm cât mai multe variante care apoi ne vor folosi să creem un standard şi să avem un cadru unitar pentru ca tinerii care ies din sistem să nu mai reprezinte o categorie vulnerabilă", a declarat Adelina Toncean, consilier al ministrului Muncii.

Ministrul Dragoş Pâslaru a declarat vineri că proiectul va fi finanţat din fonduri europene. Potrivit oficialului, se aşteaptă ca acesta să între în vigoare în primăvara anului viitor.