Apple, probleme mari în Europa. iPhone 12, oprit de la vânzare

Apple, probleme mari în Europa. iPhone 12, oprit de la vânzare Apple face trei schimbări majore. Europa este vizată.Sursa foto. Dreamstime

Apple are probleme în Franța din cauza aparatelor iPhone 12 care au fost oprite de la vânzare, Autoritățile de la Paris reclamă nivelul de radiații prea ridicat, peste peste pragul admis. Franţa impune comercianţilor cu amănuntul să afişeze valoarea radiaţiilor produselor pe care le scot la vânzare, telefoane, tablete etc.

Apple are probleme în Franța, unde autoritățile au cerut retragerea de al vânzare a modelului iPhone 12. Oficialii de la Paris susțin că acest dispozitiv emite radiații la un nivel peste cel admis de legislația locală. Drept urmare, compania a primit o notificare în care i s-a solicitat să remedieze situația.

Ministrul junior pentru economie digitală al Franţei, Jean-Noel Barrot, a declarat într-un interviu că Apple trebuie să oprească vânzările modelului cu probleme. El a acordat un interviu în publicația Le Parisien, preluat de agenția de presă Reuters.

Ministrul a precizat că autoritatea de supraveghere a radiaţiilor din Franţa, ANFR, a notificat Apple de decizia sa. ANFR a cerut interzicerea vânzărillor de iPhone 12 după ce a efectuat teste cu privire la Rata Specifică de Absorbţie (SAR). Iar nivelul de radiații emis de smartphone este mai mare decât este permisă legal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Telefoanele au nevoie de o actualizare de soft

Apple are probleme în Franța, iar acest context, ministrul Barrot a explicat că situația ar putea fi remediată cu o actualizare de software. Astfel problemele de radiații ar dispărea într-o astfel de situație, iar telefonul ar putea fi repus pe piață. Apple iPhone 12 a fost lansat și scos la vânzare încă din anul 2020.

„Apple este aşteptată să răspundă în termen de două săptămâni”, a spus ministrul Jean-Noel Barrot.

El a precizat că, în situația în care cei de la Apple nu vor reuși să se conformeze, autoritățile vor solicita retragerea modelului de pe piața din Franța

„Dacă nu reuşesc să facă acest lucru, sunt pregătit să comand o rechemare a tuturor iPhone-urilor 12 aflate în circulaţie. Regula este aceeaşi pentru toată lumea, inclusiv pentru giganţii digitali”, a adăugat Jean-Noel Barrot.

Apple nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii a agenției Reuters, pe acest subiect.

Apple

Sediu Apple Sursa foto: 23790881 © Songquan Deng | Dreamstime.com

Apple are probleme în Franța și în UE

Uniunea Europeană a stabilit limite de siguranţă pentru valorile SAR. Este vorba despre radiațiile legate de expunerea la telefoanele mobile. Un nivel prea ridicat al acestor radiații ar putea creşte riscul unor forme de cancer, conform studiilor ştiinţifice.

Autoritatea de supraveghere franceză va transmite propriile constatări și autorităţilor de reglementare din alte state UE.

„În termeni practici, această decizie ar putea avea un efect de bulgăre de zăpadă”, a spus Barrot.

În 2020, Franţa a extins reglementările care impun comercianţilor cu amănuntul să afişeze valoarea radiaţiilor produselor pe ambalaje. Sunt vizate nu doar telefoanele mobile, ci și tabletele ori alte dispozitive electronice.