Anunțul momentului despre factura de curent electric. Mai sunt câteva ore: „Așa evitați problemele”

Anunțul momentului despre factura de curent electric. Mai sunt câteva ore: „Așa evitați problemele”

Clienții Hidroelectrica mai au la dispoziție câteva ore, până la finalul zilei de sâmbătă 28 ianuarie, să transmită indicele de consum de pe contoarele de energie electrică. Astfel, recomandă specialiștii, se evită situațiile în care compania emite facturi bazate pe estimări. Conform regulilor companiei, indexul contorului poate fi transmis în perioada în perioada 24-28 ianuarie 2023.

Sâmbătă, 28 ianuarie, este ultima zi în care clienţii Hidroelectrica mai pot trimite indexul de consum autocitit, în vederea stabilirii valorii facturii la energie pentru luna anterioară.

După ce își citesc contorul și stabilesc care este indicele de consum, clienții companiei de energie electrică au două modalități să transmită informațiile către companie. Prima este folosind platforma web pusă la dispoziție de furnizor, https://client.hidroelectrica.ro/autocitire.

Cei care apelează la această procedură primesc un e-mail de confirmare, din partea Hidroelectrica, o dovadă că indexul a fost trimis. Acest email poate fi folosit ca probă în cazul în care clienții doresc să facă o sesizare cu privire la consumul de energie electrică, către Hidroelectrica.

Cea de-a doua procedură, pusă la dispoziție de furnizor este prin intermediul unui număr de telefon gratuit. Sunând la 0800 800359, apelabil doar din România, clientul trebuie să introducă și codul locului de consum format din 12 cifre, iar apoi trebuie să apese tasta #, după care se introduce indexul.

Pentru comunicarea indexului folosind varianta telefonică, este nevoie de codul locului de consum de pe a doua pagină a facturii Hidroelectrica. Codul de consum poate fi obținut și din call centerul Hidroelectrica, sunând la numerele 021 9834 sau 021 9861.

Sfaturi pentru cei care trimit indexul online

Pentru cei care folosesc platforma web, este bine să nu introducă de mai multe ori CNP-ul în caz că nu au primit emailul cu linkul, deoarece acesta poate sosi chiar cu o întârziere de câteva ore, când linkul este deja expirat. De obicei emailul ajunge în câteva secunde, iar dacă nu se întâmplă, clienții ar trebui să încerce în următoarea zi lucrătoare sau folosind varianta telefonică.

Posesorii de contor inteligent, nu trebuie să mai trimită indexul la Hidroelectrica, contorul este citit de la distanţă de către distribuitor care comunica indexul celor de la Hidroelectrica;

Atunci când se trimite indexul, acesta nu trebuie să conțină ci cifrele de 0 afișate în față. De exemplu, dacă pe afisajul contorului apare 00010860, trebuie declarată doar valoarea 10860;

La declararea indexului trebuie comunicată exact valoarea exacta a acestuia, fără alte informații;

Isoricul citirilor NU se poate vedea pe platforma web Hidroelectrica, însă poate fi urmărită pe platformele distribuitorilor;

Cei care doresc să modifice convenţia de consum cu Hidroelectrica, o pot face sesizând la https://client.hidroelectrica.ro/reclamatii;

Se recomandă ca indexul să fie trimis lunar, astfel încât facturarea să reflecte cât mai fidel consumul realizat, dar pentru a evita estimările furnizorului, după cum relatează antena3.ro.