Cum motivează președintele Hidroelectrica creșterile de preț din energie: „Este o iarnă ca oricare alta"

Cum motivează președintele Hidroelectrica creșterile de preț din energie: „Este o iarnă ca oricare alta"Sursa: Ziaruldevalcea.ro/ Bogdan Badea

Președintele directoratului Hidroelectrica Bogdan Badea a vorbit despre felul în care compania sa plănuiește să se pregătească pentru sezonul rece. Bogdan Badea a explicat și de ce crede că au explodat prețurile la energie în țara noastră.

Prezent la conferinţa Rezerve de energie pentru iarnă şi resurse de independenţă energetică, președintele companiei Hidroelectrica a vorbit despre seceta din vara ce tocmai a trecut, Bogdan Badea spunând că rezervele de apă au ajuns acum să fie de peste 70% din capacitatea maximă.

O iarnă ca oricare alta, spune președintele Hidroelectrica, în timp ce enumeră problemele țării din ultimele luni

Hidroelectrica an de an s-a pregătit pentru programul de iarnă. Asta înseamnă că focusul a fost pe acumularea unor rezerve de apă suficient de confortabile, de cele mai multe ori peste obligațiile pe care le avem, astfel încât să fim capabili să facem față la vârfuri de consum punctuale sau ori de câte ori suntem ceruți de dispecerul național.

Anul acesta a fost o secetă prelungită. Partea bună este că au început să se vadă ploi și deja Hidroelectrica, în această perioadă, acumulează și continuă să crească rezerva de apă. Suntem undeva la peste 70% și focusul va fi să acumulăm cât mai mult. Nu vedem niciun motiv pentru această iarnă nici de panică, nici de întreruperi punctuale de consumatori. Este o iarnă ca oricare alta. Datoria noastră ca și companie este să gestionăm aceste crize meteorologice cu care ne confruntăm în fiecare an. Hidroelectrica este pregătită pentru iarnă. Vom face față la orice fel de solicitări”, a spus Bogdan Badea.

Totuși, de ce au crescut prețurile la energie?

Președintele Hidroelectrica a afirmat că vor continua să furnizeze energie electrică pentru consumatorii săi așa cum s-a întâmplat și până acum. Pe lângă asta, creșterea prețurilor în energie ar fi fost cauzată de contractele încheiate de companii cu firme din piețe volatile, unde nu există un preț fix.

„În paralel, vom continua și în cea de-a doua calitate pe care o avem, aceea de furnizor de energie electrică, să creștem portofoliul de clienți și să încercăm să ne orientăm și către această categorie, pentru că decizia pe care am luat-o acum câțiva ani de a intra în zona de furnizare a fost tocmai pentru a scurta drumul energiei de la producător la consumatorul final.

Am observat de-a lungul timpului că în foarte multe situații, deși nu numai Hidroelectrica, toate companiile, toți marii producători au vândut energie predictibilă, au vândut din timp, au vândut la niște prețuri rezonabile, comportamentul pe partea cealaltă a mesei nu a fost unul prudent, ci mai mult s-a preferat achiziționarea din piețe volatile, din piețe cum este piața pentru ziua următoare, fapt ce a generat, de fapt, în acest an și anul trecut, această creștere explozivă a prețurilor", a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica, conform Antena 3.