Purtătorul de cuvânt al PSD, un nou atac la adresa ministrului Energiei

Purtătorul de cuvânt al PSD, un nou atac la adresa ministrului Energiei Sursa: Facebook/ Stefan Radu Oprea

Senatorul Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, a semnalat o serie de probleme în ce privește aprovizionarea cu energie, acesta afirmând că ministrul Virgil Popescu nu semnează contracte importante la timp și la prețuri corecte, ceea ce amplifică și mai mult criza energetică.

Purtătorul de cuvânt al social-democraților Radu Oprea a semnalat că pe piața energetică din România lipsește marfă, iar contractele nu sunt încheiate la timp, asta din cauza ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Virgil Popescu, atacat de purtătorul de cuvânt al PSD Radu Oprea

„Ce se întâmplă cu companiile din perspectiva energiei? Care este rolul ministrului Energiei Virgil Popescu? Acestea sunt întrebări prezente în toate studiourile televiziunilor. Ordonanţa nouă pe energie nu prevede plafonarea preţurilor pentru companiile mari şi reduce sprijinul pentru IMM-uri. Va rezista economia în aceste condiţii? Ce preţuri vor plăti companiile?

Ordonanţa pe energie aduce mai multe elemente de noutate, dar unul i se pare extrem de important: obligaţia companiilor producătoare de energie (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CEO etc.) să încheie contracte bilaterale cu furnizorii de energie şi cu companiile mari”, a transmis Radu Oprea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Virgil Popescu, pus la treabă de senatorul PSD Radul Oprea

Radu Oprea a sugerat că o soluție în energie ar fi evitarea valorilor speculative de pe piață prin încheierea unor contracte bilaterale, care conțin condiții specifice de tranzacționare a resurselor.

„Ce înseamnă acest lucru? Mutarea volumelor de energie tranzacţionate de pe piaţa zilei următoare PZU, acolo unde se înregistrează acele valori extrem de mari (speculative), pe piaţa contractelor bilaterale unde preţurile ar trebui să reflecte costurile de producţie şi un profit decent. Volumul tranzacţionat pe PZU ajunsese la 50%, adică jumătate din cantitatea de energie consumată în România.

Deci, Virgil Popescu are foarte mult de lucru, trebuie să mandateze reprezentanţii statului în regim de urgenţă. Astăzi, pe piaţa energiei lipseşte marfa, nu se încheie contracte. Să nu se mai mire ministrul Popescu că preţurile furnizorilor sunt mari. Legile pieţei libere (sau liberalizată, care îi place atât de mult ministrului Popescu) spun că în lipsa ofertei preţurile cresc. Încheierea rapidă a contractelor bilaterale, la preţuri corecte, este soluţia care ar tempera creşterea preţurilor la energie prin recâştigarea încrederii furnizorilor, companiilor şi clienţilor casnici. Deci, la muncă, dle. Virgil Popescu!”, a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt al PSD Radu Oprea.