ANS lansează un proiect de digitalizare de peste 43 de milioane de lei pentru sportul românesc
- Bianca Ion
- 20 ianuarie 2026, 12:42
Sursa foto: FreepikAgenția Națională pentru Sport a anunțat marți demararea proiectului „Portalul sportului românesc”, o inițiativă de digitalizare în valoare de peste 43 de milioane de lei, menită să îmbunătățească relația instituției cu sportivii, federațiile, cluburile sportive și publicul larg.
ANS lansează un proiect de digitalizare de peste 43 de milioane de lei pentru sportul românesc
Potrivit ANS, proiectul beneficiază de finanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), fiind susținut majoritar din fonduri europene.
Implementarea este prevăzută pe o perioadă de 36 de luni, cu termen final stabilit pentru 15 decembrie 2029. Valoarea totală a proiectului se ridică la 43,2 milioane de lei, din care peste 32,4 milioane de lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, diferența fiind asigurată prin cofinanțare de la bugetul de stat.
ANS precizează că noul portal va permite eliberarea online a documentelor necesare sportivilor și antrenorilor, accesul la certificări și recunoașterea calificărilor profesionale, precum și o mai bună gestionare a relației cu federațiile și cluburile sportive. Totodată, platforma va oferi publicului servicii moderne, precum depunerea de petiții, programări online și tururi virtuale ale Galeriei Marilor Sportivi.
Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea accesibilității, eficienței și transparenței serviciilor publice din domeniul sportului, prin utilizarea soluțiilor digitale.

Digitalizare. Sursa: Everythingpossible | Dreamstime.com
Peste 70.000 de utilizatori vizați
ANS estimează că, la finalul implementării, noile servicii digitale vor fi utilizate de peste 70.500 de persoane, reprezentând beneficiarii direcți ai portalului sportului românesc.
Digitalizarea avansează în România
Potrivit datelor prezentate de Comisia Europeană la finalul anului 2025, România a continuat să investească consistent în digitalizarea serviciilor publice, cu accent pe creșterea accesului cetățenilor la platforme online și pe simplificarea relației cu instituțiile statului. Proiectele derulate în ultimii ani au vizat atât administrația centrală, cât și nivelul local, însă provocarea majoră rămâne eficientizarea acestora și asigurarea continuității finanțării după etapa inițială de implementare, astfel încât digitalizarea să nu rămână doar un obiectiv pe hârtie.
Un progres notabil a fost înregistrat în domeniul e-sănătății, unde România și-a îmbunătățit performanța privind disponibilitatea și utilizarea datelor digitale. Extinderea surselor de date accesibile online și pregătirea unei noi strategii de digitalizare a sistemului de sănătate sunt considerate esențiale pentru perioada următoare. Autoritățile sunt încurajate să pună accent pe nevoile reale ale utilizatorilor și pe ușurința în folosire, pentru ca soluțiile digitale să fie adoptate pe scară largă de pacienți și personalul medical.
În contrast cu aceste evoluții, România continuă să înregistreze rezultate slabe în ceea ce privește competențele digitale de bază ale populației. Deși există un număr ridicat de absolvenți în domeniul TIC, țara se confruntă cu dificultăți majore în păstrarea talentului, mulți specialiști alegând să lucreze în străinătate. Acest dezechilibru subliniază nevoia unor politici publice mai eficiente, care să lege investițiile în educație digitală de oportunități concrete pe piața muncii din România.
Percepția cetățenilor confirmă importanța transformării digitale. Conform Eurobarometru special privind deceniul digital 2025, 62% dintre români consideră că digitalizarea serviciilor publice și private le face viața mai ușoară. În același timp, 78% dintre respondenți subliniază rolul autorităților în combaterea știrilor false și a dezinformării online, iar 77% consideră esențial sprijinul pentru dezvoltarea unor „campioni europeni” capabili să concureze la nivel global, semn că digitalizarea este percepută nu doar ca un instrument administrativ, ci și ca un factor strategic pentru viitorul economic al României.