Invitatii EVZ
Anatomia unui eșec diplomatic: Germania a ratat alegerea în Consiliul de Securitate al ONU (Prima parte)
Sursa foto: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
La începutul acestei luni, la New York, a avut loc alegerea membrilor nepermanenți ai Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite (CS-ONU), pentru perioada 2027-2028.
Pentru grupa ,,Europa Occidentală și alte state’’ - care are rezervate două locuri - au concurat Germania, Portugalia și Austria. Au fost alese ultimele două, cu 134 – Portugalia și 131 – Austria. Pentru prima dată în istoria CS-ONU, Berlinul a ratat alegerea obținând doar 104 voturi. Până acum, Germania a fost aleasă de câte ori a candidat, respectiv de șase ori.
Anatomia unui eșec diplomatic: Germania a ratat alegerea în Consiliul de Securitate al ONU
CS-ONU este organul internațional responsabil cu menținerea păcii în lume. Mai bine spus, așa ar trebui să fie. Oricum, este singurul. Înstituit după Al Doilea Război Mondial, este compus din 15 membri: Cinci permanenți cu drept de veto - Federația Rusă, Statele Unite, Regatul Unit, Franța și China – și zece nepermanenți, aleși pentru doi ani.
În rândurile de mai jos și în partea a doua a acestui text, voi încerca să explic motivele – vizibile, dar mai ales, ascunse – care au determinat înfrângerea ,,istorică’’ a Germaniei la ONU și consecințele acestei bătălii pierdută de guvernul cancelarului Merz tocmai atunci când războaiele și crizele regionale redefinesc echilibrele internaționale. S-a pierdut, de fapt, singura tribună diplomatică pe care Germania nu trebuia să o piardă.
Repercursiunile geopolitice ale sprijinului pentru Ucraina și contraofensiva diplomatică a Rusiei
Prima cauză structurală a acestui insucces rezidă în poziționarea geopolitică fermă a Berlinului în contextul războiului din Ucraina, o alegere de politică externă care a atras torsionări sistematice pe scena multilaterală. Susținerea necondiționată acordată Kievului – atât prin asistență financiară substanțială, cât și prin livrări masive de tehnică militară – a transformat Germania într-o țintă prioritară a acțiunilor de lobby negativ orchestrate de Federația Rusă în cadrul Adunării Generale a ONU și în grupurile de lucru colaterale.
Moscova a instrumentalizat cu succes rețelele sale de influență, mobilizând un bloc compact de state partenere din rândul formatului BRICS și o serie de actori proxy din Sudul Global pentru a bloca ascensiunea Berlinului. Pentru multe state non-atlantice, alinierea totală a Germaniei la agenda de securitate occidentală a fost percepută – urmare a acțiunilor de lobby menționate mai sus - ca o formă de partizanat profund, incompatibilă cu rolul de mediator pe care un membru nepermanent al Consiliului de Securitate ar trebui să și-l asume.
Politica de Zeitenwende nu i-a bucurat pe toți ... europenii
Mai mult, această dinamică a fost complicată de rezervele istorice și contemporane privind reînarmarea accelerată a Germaniei (politica de Zeitenwende lansată de cancelarul Scholz în 2022).
Creșterea masivă a bugetului apărării și ambiția Berlinului de a edifica cea mai puternică armată convențională din Europa comunitară nu au fost privite cu ochi buni de toți actorii continentali, reactivând temeri latente legate de hegemonia militară germană.
Astfel, prin confluența dintre izolarea diplomatică generată de Moscova în rândul țărilor în curs de dezvoltare și reticența tacită a unor parteneri europeni, candidatura Germaniei a fost subminată de o opoziție transcontinentală difuză, dar extrem de eficientă în formatul de vot secret al ONU.
Dilema morală a „responsabilității speciale” față de statul Israel și ...
Cea de-a doua dimensiune importantă a eșecului reflectă complexitatea nuanțată a doctrinei de stat germane, marcată profund de imperativul istoric al reconcilierii. Memoria Shoah-ului a fundamentat în mod tradițional o „responsabilitate specială” (Staatsräson) a Berlinului față de securitatea și existența statului Israel, un angajament moral și politic considerat nenegociabil în arhitectura internă și externă a politicii Republicii Federale.
Totuși, transpunerea acestei responsabilități unice în contextul escaladărilor din Gaza și Liban a plasat diplomația germană într-o postură de profundă ambiguitate conceptuală pe scena internațională. Încercând să balanseze fidelitatea față de acest principiu istoric fundamental cu respectarea normelor de drept internațional umanitar în teatrele de conflict menționate - în codițiile avansului electoral al extremei drepte în țară - Berlinul a adoptat poziții adesea percepute ca ezitante sau contradictorii de către comunitatea internațională.
... costurile ambiguității în Sudul Global
Această prudență diplomatică extremă și nuanțarea excesivă a pozițiilor oficiale față de criza din Orientul Mijlociu au generat neînțelegeri majore în rândul statelor majoritare din Adunarea Generală.
Pentru o mare parte a platformelor multilaterale din Sudul Global, poziția Germaniei a fost interpretată în mod eronat ca o lipsă de fermitate în apărarea universală a drepturilor omului, subminând capitalul de încredere morală de care Berlinul beneficia anterior.
Refuzul de a adopta o retorică radicală, determinat tocmai de această sensibilitate istorică profundă și legitimă față de Israel, a fost transformat de adversarii geopolitici într-un argument electoral penalizator, costisitor în termeni de voturi necesare pentru obținerea locului în Consiliul de Securitate.
Falimentul strategiei electorale: Mândria diplomatică și asimetria campaniei electorale în raport cu Viena și Lisabona
Cea de-a treia cauză - evidențiată de Johann Wadephul, ministrul german de externe - vizează managementul defectuos al campaniei electorale și un fenomen de hybris instituțional manifestat la nivelul Ministerului de Externe de la Berlin.
Beneficiind de un istoric impecabil în precedentele șase mandate exercitate în cadrul Consiliului de Securitate, unde fusese aleasă aproape ritualic la intervale regulate de zece ani, Germania a intrat în competiție cu o certitudine nejustificată a succesului. Această încredere excesivă în reflexele automate ale sistemului ONU a dus la o declanșare tardivă și defazată a campaniei de lobby direct.
În timp ce Berlinul miza pe greutatea sa economică și pe prestigiul său tradițional, contracandidatele din grupul „Europa Occidentală și alte state” (WEOG) au declanșat ofensive diplomatice timpurii, extrem de riguroase și personalizate.
Partea a doua și concluziile analizei vor fi publicate săptămâna viitoare.
Recomandările noastre
