Analiștii, avertisment pentru Marcel Ciolacu. Ce spun specialiștii despre creșterea de taxe dorită de liderul PSD

Analiștii, avertisment pentru Marcel Ciolacu. Ce spun specialiștii despre creșterea de taxe dorită de liderul PSDCota unică.Sursa foto: Arhiva EVZ

Liderul PSD, Marcel Ciolacu susține că singura soluție pentru a lua și mai mulți bani de la contribuabili pentru a-i duce la bugetul de stat este impozitarea progresivă. Specialiștii spun însă că nu se poate lua o astfel de decizie înainte să fie făcută o analiză care să arate exact care ar fi impactul asupra veniturilor populației.

Liderul PSD Marcel Ciolacu consideră că impozitarea progresivă este, în acest moment, singura soluție pentru creșterea veniturilor de la bugetul de stat și automat pentru reducerea deficitului. Pentru implemetarea unei astfel de măsuri este nevoie de digitalizarea completă a ANAF, deoarece vor fi milioane de declarații de venit ce vor trebui analizate.

„Cred că mai e o singură ţară sau mai sunt două ţări care nu au renunţat la cota unică. Mai era Estonia şi a mai rămas Rusia. Credeţi că modelul economic de impozitare al Rusiei mai reprezintă totuşi progresul? Eu cred că nu. Deci realităţile sunt cu totul altele. Nu trebuie să rămâne ancoraţi şi cramponaţi în anumite soluţii care au fost bune într-un moment anume economic al României.

În acest moment impozitarea progresivă este categoric soluţia. În primul rând, trebuie făcută digitalizarea ANAF şi pe urmă vorbim de schimbări de impozitare. Întâi să îşi facă statul datoria şi pe urmă să intrăm într-o altă zonă”, a declarat Marcel Ciolacu.

Analiștii sunt sceptici

Analiștii nu sunt atât de încrezători în ceea ce privește impozitarea progresivă. Aceasta înseamnă taxe mai mari pentru cei cu venituri mari. Specialiștii spun că trebuie făcută o analiză clară care să arate care va fi impactul unei astfel de măsuri.

„Ideea revenirii la impozitul progresiv apare periodic în spaţiul public, însă mediul de afaceri şi populaţia, deopotrivă, se arată reticenţi faţă de această modificare de teama creşterii sarcinii fiscale. Părerile sunt împărţite şi în rândul reprezentanţilor clasei politice, deşi există susţinători foarte vocali pentru implementarea impozitării progresive.

Pe de altă parte, se pune problema capacităţii autorităţilor fiscale de a administra în mod optim un sistem de impozitare atât de complex. Orice dezbatere referitoare la argumentele pro şi contra impozitului progresiv îşi pierde însă relevanţa în lipsa unei analize de impact care să ofere o perspectivă temeinică asupra efectelor adoptării unei modificări de o asemenea amploare – atât din prisma efectelor asupra veniturilor populaţiei, cât şi din prisma beneficiilor şi provocărilor pentru bugetul de stat“, a declarat Serge R. Gonvers, country managing partner, Baker Tilly Romania, potrivit Agerpres.

Ce recomandă, de fapt, FMI

Reprezentanții FMI au oferit argumente pro și contra acestui tip de impozitare. „Atunci când ne gândim la impozitarea progresivă sunt câteva argumente de luat în considerare care ar putea fi în favoarea acestui aspect. Cu un sistem fiscal progresiv s-ar putea colecta mai multe venituri de la contribuabilii cu venituri mai mari, ceea ce ar putea ajuta la reducerea deficitului.

De asemenea, ar ajuta la reducerea acestei inegalităţi care există în România. Este posibil să existe impozite mai mari doar pentru veniturile mai mari. Aceasta este o opţiune care trebuie luată în calcul. Noi am menţionat posibilităţile, câteva argumente pro şi contra, dar decizia trebuie luată de autorităţile din România", a spus Jan Kees Martijn, şeful misiunii FMI pentru România în luna iunie.