Ana Bărbosu a impresionat publicul din Statele Unite. Gimnasta a câștigat primul loc la individual compus
- Raluca Dan
- 12 ianuarie 2026, 18:53
Ana Bărbosu. Sursa foto: Instagram/Ana BărbosuGimnasta Ana Bărbosu a impresionat publicul din Statele Unite, obținând cel mai bun debut din istoria NCAA în proba de individual compus, unde s-a clasat pe primul loc cu nota generală de 39.400.
Ana Bărbosu, primul loc la individual compus
Gimnasta, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, în vârstă de 19 ani, a ales să studieze la universitatea Stanford din SUA și a debutat, noaptea trecută, în campionatul interuniversitar, împotriva celor de la Denver. Sportiva a ocupat primul loc la individual compus, cu nota generală de 39.400, reușind cel mai bun debut din istoria NCAA.
Programul ei a fost bine primit de publicul din tribune, iar colegele au reacționat imediat, îmbrățișând-o după încheierea exercițiului.
La bârnă, probă la care este vicecampioană europeană, Ana Bărbosu a obținut nota 9.900, a doua cea mai mare acordată unei debutante în istoria competiției. Cea mai mare notă la acest aparat a fost obținută de o colegă a Anei Bărbosu, Sienna Robinson, cu 9.925.
ANAAAAAA.
It's a 9.900 in the fifth spot for our gal 🥰
📺: MidCo Sports Plus#OneMindForUs | #GoStanford pic.twitter.com/WKeZCCcG8o
— Stanford Gymnastics (@StanfordWGym) January 11, 2026
Stanford a pierdut în fața sportivilor de la Denver
Situația s-a schimbat după al treilea aparat, solul, unde au concurat cele două echipe universitare, iar Ana Bărbosu, medaliată olimpică cu bronz la această probă, a avut un nou program reușit. Nota de 9.875 nu a fost cea mai mare din echipă, Sienna Robinson, junioară, reușind 9.925.
După trei rotații, paralele, sărituri și sol, a fost singurul moment al competiției în care Stanford a trecut la conducere, cu 147.325, față de 147.150. Deși Ana a avut o prestație bună în ultima rotație, la bârnă, Stanford nu a reușit să își păstreze avantajul în fața gimnastelor de la Denver și a pierdut confruntarea. Scorul final a fost foarte strâns, 196.575 la 196.475 pentru Denver.
Lilia Cosman, o altă gimnastă din România care a debutat în campionatul universitar
O altă gimnastă română, Lilia Cosman, care a făcut parte din lotul feminin la Jocurile Olimpice de la Paris, a ales să studieze la Michigan State University și a debutat în campionatul universitar în aceeași zi cu Ana Bărbosu.
Aceasta a concurat la două aparate, paralele și sol, unde a obținut notele 9.800, respectiv 9.700.