Ambasadorul Franței la București condamnă teroarea islamistă. „Nu vom ceda”
- Mihnea Talau
- 30 octombrie 2020, 22:35
Ambasadoarul Franței la București, Laurence Auer, a spus că țara sa nu va ceda în faţa „niciunui spirit al terorii” după ce, în ultimele două săptămâni, hexagonul a fost supus la două atacuri teroriste islamiste, „o dezlănţuire de o violenţă de nedescris”.
„Franţa a cunoscut, în ultimele două săptămâni, două atacuri teroriste islamiste, o dezlănţuire de o violenţă de nedescris. Mai întâi, a fost ucis un profesor, Samuel Paty, în timp ce îşi făcea meseria, predând elevilor. Ieri, din nou, într-o biserică din Nisa, un atac cu o armă albă a unui terorist a făcut trei victime nevinovate. După cum a spus şi preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, prin aceste atentate lașe a fost atacată Franţa, întreaga naţiune”, a precizat Laurence Auer, citată de Agerpres.
Ea a subliniat importanţa libertăţii de exprimare şi a respectului pentru viaţă.
„Primim solidaritatea ţărilor partenere şi a prietenilor cu recunoştinţă. Ne simţim uniţi pentru a spune că nu vom ceda în faţa niciunui spirit al terorii. Determinarea noastră este deplină pentru a aminti valorile noastre privind libertatea de exprimare şi respectul pentru viaţă”, a precizat Laurence Auer.
Un bărbat tunisian, care striga ‘Allahu Akbar’, a decapitat joi o femeie în vârstă de 60 de ani într-o biserică din oraşul Nisa, din sud-estul Franţei. O a doua victimă, paracliserul în vârstă de 55 de ani al bisericii, a suferit, la rândul său, o tăietură adâncă la nivelul gâtului. Cea de-a treia victimă, o femeie în vârstă de 44 de ani, a murit în urma multiplelor răni provocate de cuţitul agresorului într-un restaurant din apropiere, unde se refugiase la scurt timp după ce a fugit din biserică printr-o uşă laterală.
Profesorul Samuel Paty a fost decapitat în 16 octombrie de un tânăr islamist cecen pentru că prezentase caricaturi cu profetul Mahomed într-o lecţie despre libertatea de exprimare, scrie g4media.ro.
Președintele Franței Emmanuel Macron, care s-a deplasat la locul atentatului, a denunțat „un atac terorist islamist”.
„Țara noastră a fost lovită de un atac terorist islamist. În această dimineață, trei dintre compatrioții noștri au căzut la Nisa, în această bazilică Notre-Dame”, a declarat președintele Republicii, înainte de a continua: „În mod clar, Franța este cea atacată”.
În treacăt, președintele Republicii a profitat de ocazie pentru a anunța trecerea a 3.000 la 7.000 de soldați pentru operațiunea Sentinel, pentru a proteja lăcașele de cult și școlile, scrie AFP.