O tânără a devenit eroină peste noapte, după ce a trecut printr-o experiență cumplită. Fata, în vârstă de 15 ani, și-a răzbunat părinții omorâți de doi talibani, pe care ea însăși a reușit să-i anihileze definitiv. Qamar Gul, din Afghanistan, a reușit un act de mare curaj. Conform ultimelor rapoarte, se pare că unul dintre atacatorii care i-au ucis părinții tinerei ar fi fost chiar soțul ei.

După ce i-a omorât pe criminali, ea a pozat cu pușca pe care o folosea pentru a se apăra de talibani. „Sunt foarte mândră pentru că i-am ucis pe cei care mi-au omorât părinții. I-am ucis și pentru ceea ce au făcut, dar și pentru că știam că vor veni după mine și fratele meu mai mic”, a spus Qamar Gul.

Povestea este însă ceva mai complexă. Conform celor de la foxnews, care citează declarații ale membrilor familiei lovite de tragedie, dar și afirmații ale autorităților locale, tânăra ar fi fost căsătorită cu unul dintre atacatori, care încerca să o ia cu forța de lângă familie.

Provincia Ghor este una ostilă femeilor, care sunt maltratate de la vârste fragede. Fatima, mama lui Qamar, a fost căsătorită de două ori înainte de a intra într-o relație cu Shan Gul Rahimi. Cel de-al doilea ei soț a fost fratele lui Shan și a decedat în anii ’90 într-o confruntare sângeroasă cu talibanii.

Rahimi era un opozant al ultrașilor religioși din Afghanistan, își pierduse o mână și ajuta constant autoritățile să facă față războiului care macină țara de mulți ani. Naem, unul dintre cei care i-au luat viața, a fost ginerele său. „Cei doi s-au înțeles foarte bine o perioadă, dar apoi lucrurile s-au schimbat”, a povestit nepotul lui Shan Gul Rahimi.

Nu știu nici apropiații când s-a radicalizat Naem. Fapt este că viața lui devenise dezordonată în ultimii doi ani, din cazua datoriilor pe care le acumulase.