Alimentul care i-a distrus viața. Descoperirea șocantă a medicilor.
- Mihaela Dan
- 4 septembrie 2019, 13:51
Un adolescent din Marea Britanie a fost diagnosticat cu „pierderea vederii” după ce timp de mai mulţi ani a mâncat doar cartofi prăjiţi, sau ocazional pâine albă, relatează EFE.
Potrivit unei informaţii publicate marţi de BBC, adolescentul din Bristol are 17 ani, iar vederea lui s-a deteriorat atât de mult încât i-a fost diagnosticată orbirea.
Problema este legată de tulburări de alimentaţie, având în vedere că potrivit medicului Denize Atan, care l-a îngrijit la spital, hrana lui era formată „esenţial” din cartofi prăjiţi sau chips-uri cumpărate de la un centru comercial, deşi uneori mânca şi felii de pâine albă cu şunca sau cârnaţi, fără să consume deloc fructe sau legume.
Medicii l-au diagnosticat pe băiat, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, cu carenţe mari de vitamina B12 şi vitamina D, precum şi alte minerale esenţiale organismului. „El a explicat acest lucru ca o aversiune a texturii unor mâncăruri pe care nu le putea tolera, cartofii prăjiţi fiind singura aliment pe care îl putea consuma”, a precizat medicul Denize Atan.
Prima dată când i s-a detectată această problemă avea 14 ani şi a venit la medic invocând o stare de oboseală generală, iar medicii i-au prescris mai multe suplimente pentru a contracara lipsa de vitamine, precum şi un regim alimentar bazat pe legume şi fructe pe care nu l-a urmat.
„Are pete oarbe în vedere. Ceea ce înseamnă că nu va putea să conducă maşina, nici să citească, să vadă la televizor, sau să recunoască feţele”, a spus doctorul Atan.
Având în vedere că problema nu a fost tratată odată cu detectarea ei, nervul optic a murit iar dauna a devenit permanentă.